Mama unei ostatice israeliene, apel emoționant în cadrul unei audieri la ONU: „Ajutaţi-mă să-mi pot îmbrăţişa din nou fiica!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ostaticii au nevoie de noi!” este apelul făcut miercuri de Meirav Leshem Gonen, mama unei ostatice israeliene, în cursul unei audieri la ONU a comisiei de anchetă privind crime împotriva umanităţii de care este acuzat atât Israelul, cât și gruparea islamistă palestiniană Hamas, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

Meirav Leshem Gonen, mama unei ostatice israeliene FOTO EPA-EFE

Fiica sa, Romi (23 de ani), a fost răpită în timp ce participa la festivalul Tribe of Nova, atacat la 7 octombrie de comandouri ale grupării Hamas.

„Fetele de 23 de ani nu ar trebui să fie luate ostatice. Nimeni nu ar trebuie să fie", spune mama acesteia.

„Cred că putem face mai mult pentru ei. Putem face mai bine pentru ei. Ostaticii au nevoie de noi! Lumea are nevoie de aceasta! Vă rog, ajutaţi-mă să-mi pot îmbrăţişa din nou fiica!", s-a adresat femeia celor prezenţi.

Ea a făcut apel la comunitatea internaţională să fie „de aceeaşi parte, de partea care luptă împotriva luării de ostatici": „Sper că Romi a mea încă mai crede în lumea liberă, încă mai crede în noi şi încă mai crede că împreună vom pune capăt coşmarului prin care trece".

Mama ostaticei israeliene a acuzat comisia ONU că nu a ţinut cont în mod suficient în raportul său publicat la 12 iunie de violenţele sexuale comise „în ziua atacului şi în timpul captivităţii ostaticilor".

„Stau în faţa dumneavoastră astăzi nu doar ca mamă, ci şi ca purtătoare de cuvânt a femeilor care au îndurat suferinţe inimaginabile şi a căror durere nu este recunoscută", a spus Meirav Leshem Gonen.

„Când corpurile femeilor sunt utilizate ca instrument politic, când demnitatea lor este ignorată pentru că nu sunt de 'partea bună', este o ruşine pentru noi toţi", a afirmat ea.

În raportul său, comisia de anchetă a ONU declară că Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii după declanşarea războiului în Fâşia Gaza şi acuză de asemenea autorităţile israeliene şi grupările armate palestiniene că sunt responsabile de crime de război începând din 7 octombrie.

Israelul a acuzat comisia de anchetă de proferarea de „acuzaţii false şi de calomnii” împotriva armatei sale, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe.

Un oficial israelian de rang înalt implicat în negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni deținuți de Hamas în Fâşia Gaza a susținut că Israelul ştie cu certitudine că zeci de ostatici sunt încă viaţă.

„Nu îi putem lăsa acolo mult timp, vor muri”, a adăugat oficialul pentru AFP sub protecţia anonimatului, întrucât nu este autorizat să vorbească public în privința acestei probleme.

Atacul din 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului s-a soldat cu moartea a 1.194 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ al AFP în baza datelor oficiale israeliene. Din cele 251 de persoane răpite, 116 sunt deţinute în continuare ostatice în Fâşia Gaza, dintre care 41 nu ar mai fi în viaţă, potrivit armatei israeliene.

Drept ripostă, armata israeliană a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza, care a făcut până în prezent 37.396 de morţi, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas din Fâşia Gaza.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €