La Londra pentru funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, Bolsonaro critică liberalizarea drogurilor, avortului şi „ideologia de gen“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, aflat la Londra pentru a participa la funeraliile reginei Elisabetei a II-a, s-a lansat duminică într-o diatribă împotriva avortului, drogurilor şi „ideologiei de gen“, atrăgându-şi critici din partea adversarului său la prezidenţiale Luiz Inacio Lula da Silva, notează AFP.

Foto EPA EFE

Ajuns duminică dimineaţă în capitala Marii Britanii, preşedintele de extremă-dreaptă s-a recules în faţa sicriului reginei şi a ţinut un discurs improvizat de la balconul reşedinţei ambasadorului Braziliei în faţa a câteva zeci de persoane.

"Suntem aici într-o epocă, într-un moment de doliu, cu respect profund pentru familia reginei şi pentru poporul Regatului Unit", a spus el mai întâi.

Apoi s-a lansat într-un discurs de campanie înflăcărat, afirmând că ţara sa "nu vrea să audă despre liberalizarea drogurilor, legalizarea avortului" şi "nici nu acceptă ideologia de gen".

"Deviza noastră este Dumnezeu, patrie, familie şi libertate. Şi acesta este sentimentul marii majorităţi a poporului brazilian", a adăugat Jair Bolsonaro.

Această diatribă la Londra, unde sunt reuniţi zeci de şefi de stat pentru a participa la funeraliile reginei, i-a atras critici din partea candidatului de stânga la prezidenţialele din octombrie, Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a acuzat că a mers în Marea Britanie "pentru a-şi face campanie" şi "a vorbi de rău despre alţii".

"În loc să o vegheze pe regină, ar fi fost mai lăudabil dacă ar fi mers să viziteze familiile şi orfanii victimelor COVID-19 şi să fi cumpărat vaccinurile la timpul potrivit", a scris Lula da Silva pe Twitter.

Cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, Lula sa Silva îşi menţine un avans semnificativ, cu 45% din intenţiile de vot, faţă de 33% pentru Jair Bolsonaro, potrivit unui sondaj publicat joi. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort