Jens Stoltenberg: „Rusia desfăşoară o invazie brutală şi va plăti un preţ mare”. De ce nu este impusă zona de interdicţie aeriană cerută de Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg FOTO EPA-EFE

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut o conferinţă de presă, vineri, după reuniunea extraordinară a miniştrilor de Externe ai NATO, de la Bruxelles. În cadrul conferinţei, Stoltenberg a condamnat invazia „brutală şi neprovocată” a Rusiei. Şeful NATO a explicat şi decizia de a nu impune o „no-fly zone”. „Dacă NATO s-ar implica, ar fi şi mai mulţi civili ucişi”, a spus Stoltenberg.

„Rusia desfăşoară o invazie brutală şi neprovocată, pe care NATO şi întreaga lume o condamnă. Este cea mai periculoasă agresiune militară din ultimele decenii. Şcoli, spitale, cartiere rezidenţiale au fost ţinta atacurilor Rusiei. După cum aţi putut vedea, aseară a avut loc un atac nechibzuit la centrala nucleară Zaporojie”, a afirmat Jens Stoltenberg, citat de news.ro.

„Mulţi civili şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi. Zilele care urmează vor fi, probabil, chiar mai rele, cu mai multă suferinţă, mai multe distrugeri şi mai mulţi morţi”, a atras atenţia secretarul general al NATO.

„Rusia continuă să atace Ucraina. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a fost prezent la întâlnire, iar alaţii şi-au exprimat solidaritatea şi respectul pentru populaţia şi forţele armate ucrainene. Am avertizat în urmă cu luni de zile că Putin va invada Ucraina. De aceea, aliaţii şi-au intensificat eforturile pentru a găsi o soluţie diplomatică. Am clarificat că Rusia va plăti un preţ mare pentru invazia sa şi în prezent plăteşte acest preţ”, a continuat el.

„Acesta este războiul preşedintelui Vladimir Putin, pe care l-a ales şi l-a plănuit împotriva unei ţări paşnice. Solicităm oprirea imediată a războiului, retragerea totală a trupelor (ruseşti, n. red.) şi angajarea într-un dialog diplomatic”, a adăugat Stoltenberg.

„Aliaţii au intensificat sprijinul oferit Ucrainei pentru a respecta dreptul inerent de autoapărare conform Cartei Naţiunilor Unite”, a precizat el.

„Am discutat răspunsul la implicaţiile pe care războiul le va avea asupra statelor occidentale pe o perioadă îndelungată. Am decis consolidarea sistemelor de apărare pe uscat, pe apă şi pe calea aerului”, a afirmat şeful NATO.

„Am desfăşurat, pentru prima dată, Forţa de Reacţie Rapidă a NATO. Vom continua să protejăm fiecare centimetru de teritoriu. Misiunea de bază e apărarea celor 30 de state NATO. Avem responsabilitatea să asigurăm că nu va escalada conflictul şi nu se va extinde ca să producă mai multă suferinţă”, a afirmat el.

„NATO nu caută război cu Rusia. Rusia are ambiţia de a-şi extinde sfera de influenţă. În cadrul reuniunii am discutat despre nevoia de a susţine partenerii care sunt în pericol, precum Georgia şi Bosnia şi Herţegovina”, a mai menţionat Stoltenberg.

Jens Stoltenberg a mai declarat că zilele care urmează vor fi „probabil” mult mai grele pentru Ucraina, cu şi mai multe bombardamente ruseşti. 

Aliaţii NATO au discutat despre solicitarea Ucrainei, care a cerut din partea NATO „no-fly zone”, dar au convenit că avioanele NATO nu ar trebui să opereze peste spaţiul aerian ucrainean.

„Impunerea no-fly zone ar însemna trimiterea de avioane NATO şi doborârea avioanelor ruse deasupra Ucrainei, ceea ce ar duce la un război general în Europa. De aceea am luat această decizie dureroasă. (...) Nu facem parte din acest conflict şi avem responsabilitatea de a ne asigura că nu escaladează şi nu se răspândeşte dincolo de Ucraina. Dacă NATO s-ar implica, ar fi şi mai mulţi civili ucişi”, a declarat Jens Stoltenberg.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”