Iranul anunță că va livra Rusiei 40 de turbine pentru industria gazului

0
Publicat:

Iranul a anunţat duminică semnarea unui contract cu Rusia pentru furnizarea a "40 de turbine" destinate să ajute industria gazelor din această ţară lovită de sancţiunile occidentale din cauza invaziei Ucrainei, potrivit presei locale, scrie AFP.

Președintele iranian Ebrahim Raisi și Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

"Succesele industriale" ale Iranului "nu se limitează la domeniul rachetelor şi dronelor", a declarat directorul executiv al companiei iraniene de gaze (Iranian Gas Engineering and Development Company), Reza Noushadi, citat de agenţia de presă a Ministerului Petrolului, Shana.

"În prezent, 85% din instalaţiile şi echipamentele necesare industriei gazelor sunt fabricate în interiorul ţării şi, ţinând cont de această capacitate, recent a fost semnat un contract pentru exportul a 40 de turbine de fabricaţie iraniană în Rusia", a spus responsabilul.

El nu a precizat când a fost semnat contractul sau când se preconizează că vor fi livrate turbinele.

În urma sancţiunilor decise de Occident după invazia Ucrainei la 24 februarie, Rusia şi-a redus sau întrerupt livrările către mai multe ţări europene, provocând o creştere a preţurilor la energie.

Kremlinul afirmă că sancţiunile au împiedicat întreţinerea infrastructurii de gaze a Rusiei, blocând în special întoarcerea unei turbine Siemens trimise în Canada pentru reparaţii.

Occidentalii au acuzat Rusia că foloseşte gazele drept "armă".

Potrivit lui Noushadi, sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt menite să excludă Moscova de pe piaţa gazelor şi să elimine "unul dintre cei mai mari concurenţi" ai Statelor Unite pe această piaţă.

Rusia şi Iranul, care dispun de unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume, sunt ambele supuse unor severe sancţiuni americane. Cele două ţări au subliniat în ultimele luni importanţa creşterii cooperării bilaterale.

Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, la mijlocul lui septembrie că cooperarea dintre cele două ţări le va face "mai puternice".

Preşedintele rus a vizitat Teheranul în iulie, unde s-a întâlnit cu preşedintele Raisi şi cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care a cerut, de asemenea, o "cooperare pe termen lung" mai puternică cu Moscova.

Teheranul a negat recent că a furnizat Rusiei arme folosite pentru ofensiva din Ucraina, ca răspuns la acuzaţiile Kievului şi aliaţilor săi occidentali, potrivit cărora Moscova foloseşte în Ucraina drone fabricate în Iran.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”