Video Indonezia taie salariile parlamentarilor după proteste violente. Parlamentele, cuprinse de flăcări

0
Publicat:

Partidele politice din Indonezia au decis să elimine o serie de privilegii pentru parlamentari, într-o încercare de a calma protestele antiguvernamentale care au dus la moartea a cinci persoane.

Indonezia, zguduită de proteste violente FOTO: X

Autoritățile din Indonezia au decis reducerea salariilor și a privilegiilor parlamentare, într-o încercare de a calma protestele antiguvernamentale care au dus la moartea a cinci persoane și la cele mai violente manifestații din ultimele decenii în cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, informează Reuters.

Inițial, demonstrațiile au început ca un protest pașnic împotriva salariilor excesive și a alocațiilor de cazare acordate parlamentarilor. Situația a degenerat însă vineri, după ce un motociclist a fost ucis în timpul unei intervenții a poliției. Casele unor politicieni și clădiri ale parlamentelor provinciale au fost jefuite sau incendiate, iar violențele au afectat și bursa și moneda națională.

Concesiile guvernamentale, considerate insuficiente 

Președintele Prabowo Subianto, flancat de liderii partidelor politice, a declarat într-o conferință de presă că a ordonat armatei și poliției să acționeze ferm împotriva protestatarilor violenți și jefuitorilor, avertizând că unele acțiuni pot fi încadrate ca „terorism” și „trădare”.

„Liderii din Parlament au căzut de acord să revoce unele dintre politicile parlamentare, inclusiv mărimea indemnizațiilor pentru membrii săi și un moratoriu pentru deplasările în străinătate”, a afirmat Prabowo.

Decizia a fost luată după o întâlnire între președinte și membri ai guvernului, iar Prabowo și-a amânat vizita în China. Oficialii au sosit la palatul prezidențial în mașini cu numere obișnuite, iar efective suplimentare ale armatei au fost dislocate pentru securitatea palatului și a locuințelor miniștrilor.

Reacția liderilor studențești 

Muzammil Ihsan, liderul confederației organizațiilor studențești care au inițiat protestele, a declarat că reducerea privilegiilor „nu este suficientă” și că sunt posibile noi manifestații. „Guvernul trebuie să rezolve probleme cu rădăcini adânci. Furia de pe străzi nu este fără cauză”, a spus Ihsan.

Tegar Afriansyah, liderul Ligii pentru Democrație a Studenților Indonezieni, a adăugat că anunțul președintelui nu rezolvă problema principală: „oligarhia politică și o structură economică inegală”.

Parlamente incendiate și jafuri în mai multe provincii 

Protestatarii au incendiat clădirile parlamentelor regionale din West Nusa Tenggara, Pekalongan și Cirebon, la o zi după ce trei persoane au murit în violențele care au cuprins țara. Detik.com a relatat că birourile parlamentare din Cirebon au fost jefuite, iar poliția a folosit gaze lacrimogene în Pekalongan și West Nusa Tenggara pentru a dispersa mulțimea.

În Makassar, capitala provinciei Sulawesi de Sud, un protest soldat cu cel puțin trei morți și cinci răniți a precedat incendiile de clădiri parlamentare. Agenția de stat Antara a raportat că unele victime au fost prinse în flăcările care au cuprins clădirea parlamentului și că două persoane s-au rănit după ce au sărit pe geam pentru a scăpa de foc.

TikTok suspendă temporar transmisiunile LIVE 

Din cauza escaladării violențelor, TikTok a anunțat suspendarea temporară a funcției de transmitere în direct în Indonezia. „Am decis în mod voluntar să introducem măsuri de securitate pentru a menține TikTok ca un spațiu sigur și civilizat. Ca o măsură de precauție, TikTok LIVE este temporar suspendat timp de câteva zile în Indonezia”, a explicat un purtător de cuvânt al platformei.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți