Incendiu la sediul Parlamentului din Africa de Sud
0Un important incendiu s-a declanşat duminică dimineaţa la sediul parlamentului Africii de Sud, situat în oraşul Cape Town, informează AFP.
„A luat foc acoperişul, iar clădirea Adunării Naţionale este de asemenea cuprinsă de flăcări”, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Cape Town.
„Incendiul încă nu este ţinut sub control şi au fost semnalate fisuri în zidurile clădirii”, a adăugat el.
Incendiul a început să se extindă în jurul orei 03:30 GMT. La începutul dimineţii, flăcări şi o coloană de fum puteau fi văzute deasupra clădirii.
Cape Town a fost deja victima unui incendiu grav în luna aprilie a anului trecut, când flăcările au distrus o parte a bibliotecii prestigioasei universităţi din acest oraş sud-african.