China vrea să şteargă trecutul soţiei preşedintelui: imaginea modernităţii primei doamne este pătată de masacrul din Piaţa Tianmen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peng Lyiuan, prima doamnă a Chinei, în uniformă militară FOTO miniharm.com

În timpul vizitei în Marea Britanie, în timp ce preşedintele chinezi Xi Jingping se adresa Parlamentului britanic, soţia sa încântătoare reprezenta un contrast binevenit cu englezii sobri care stăteau în primele bănci: un adevărat model de soţie occidentală. Însă în urmă cu 25 de ani, prima doamnă a Chinei cânta trupelor ce tocmai masacraseră protestatarii din piaţa Tianmen din Beijing.

Faima lui Peng Liyuan, prima doamnă a Chinei, este destul de mare acasă, depăşind-o uneori pe cea a soţului, ca star pop al Chinei. Remodelarea ei pentru a părea cât mai occidentală în timpul vizitei în Marea Britanie este o reuşită remarcabilă, mai ales luând în considerare că şi-a început viaţa în mijlocul reflectoarelor făcând serenade trupelor chineze care şi-au îndeplinit serviciul patriotic în distrugerea protestatarilor pro-democraţie din Piaţa Tianmen, în urmă cu un sfert de secol, notează „Daily Beast“.

Peng Liyuan, prima doamnă a Chinei, împreună cu soţul său Xi Jinping şi Ducele de York, în timpul unei recepţii FOTO AP

În 1989, o fotografie cu Peng care cânta trupelor după intervenţia sângeroasă din Tianmen, o arată pe prima doamnă destul de diferită de imaginea elegantă şi cultivată pe care a afişat-o în vizita din Marea Britanie. Cu părul prins într-o coadă de cal şi purtând o uniformă militară nepotrivită, Peng Liyunan, 27 de ani pe atunci, ţine un microfon şi cântă o melodie intitulată se pare „Cei mai dragi oameni“ unei mulţimi de soldaţi din piaţa din Beijing unde sute, posibil mii de oameni tocmai fuseseră măcelăriţi.

Cenzorii chinezi s-au chinuit mult în ultimii ani să şteargă fotografia de pe internet. De exemplu, este imposibil acum să accesezi imaginea pe site-ul mic de blogguri Weibo. Controlul presei în China este atât de eficient încât mulţi tineri chinezi oricum nu prea au idee de detaliile masacrului de atunci, continuă „Daily Beast“.

Peng Lyiuan, prima doamnă a Chinei, cântând cântece patriotice FOTO npr.org

În momentul protestelor, soţul lui Peng, preşedintele de acum al Chinei, Xi Jinping, era lider de partid într-un oraş din est, iar Peng era deja pe drumul cel bun în rândurile Partidului Comunist. La doar 18 ani, Peng se alăturase Armatei de Eliberare a Poporului Chinez (acum are gradul de general-maior) ca soldat, înainte de a se specializa ca artistă, interpretând cântece patriotice pentru trupe. A început să apară în mod regulat la televizor şi, până la mijlocul anilor '90, era deja extrem de cunoscută.

În urmă cu doi ani soţul ei a devenit preşedintele Chinei, iar oficialii au decis ca Liyuan va deveni un fel de talisman, propagând o nouă imagine a Chinei: deschisă, populară şi modelată după ideile occidentale. Cu zece ani mai tânără ca soţul ei, care are 52 de ani, Peng este foarte populară acasă. Frumuseţea ei elegantă scoate în evidenţă virilitatea bărbatului mai în vârstă, continuă „Daily Beast“.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro