Cel puţin 230 de răniţi în urma unor ciocniri la Islamabad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 230 de persoane au fost rănite sâmbătă, la Islamabad, capitala Pakistanului, în cursul unor ciocniri între poliţie şi manifestanţi antiguvernamentali, au anunţat duminică surse medicale, relatează AFP.

„Am primit 164 de răniţi, dintre care doi în stare critică”, a declarat pentru AFP Wasim Khawaja, un purtător de cuvânt al Institutului de Ştiinţe Medicale din Islamabad.

La rândul său, spitalul "Polyclinic" a anunţat că cel puţin 234 de persoane au fost rănite în cursul unor ciocniri la Islamabad.

Mii de susţinători ai opozanţilor Imran Khan, un fost jucător de crichet devenit politician, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, campează de la 15 august la Islamabad pentru a cere demisia premierul Nawaz Sharif, pe care îl acuză de comiterea unor fraude electorale.

Sâmbătă seara, cei doi opozanţi şi-au îndemnat susţinătorii, reuniţi în faţa Parlamentului, să meargă la reşedinţa oficială a premierului.

Manifestanţii au folosit chiar şi o macara pentru a deplasa containerele care blocau accesul la reşedinţa lui Sharif.

Pentru a-i opri pe manifestanţi, poliţia pakistaneză a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Duminică, ciocnirile s-au extins la Lahore, capitala provinciei Punjab, cea mai populată din ţară.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort