Autorul atentatului de la Burgas a intrat în Bulgaria cu paşaport american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria investighează posibilitatea ca explozia de la Burgas (sud-estul Bulgariei) să fi fost provocată de un terorist sinucigaş, a anunţat joi dimineaţă premierul bulgar Boiko Borisov.

Primul ministru a dezvăluit că sunt înregistrări video de la camerele de supraveghere ale aeroportului în care poate fi observat un bărbat care se plimbă în zonă timp de o oră, inainte de aterizarea avionului. Borisov a mai precizat că presupusul terorist s-a alăturat turiştilor şi s-a dus la autocar împreună cu ei.

Explozia s-a produs în momentul în care el îşi punea bagajele în portbagajul vehiculului. Trupul neînsufleţit al presupusului terorist nu are degete la mâini, a mai spus Borisov. Suspectul era de rasă caucaziană, avea părul lung şi era îmbrăcat în haine sport, potrivit înregistrărilor realizate de camerele de supraveghere instalate pe aeroport, relatează site-ul Novinite.com.

Principala pistă urmărită de anchetatori în prezent este aceea că explozibilul a fost activat în momentul în care bărbatul s-a urcat în autocar. Versiunea iniţială era că bomba a fost amplasată în compartimentul de bagaje al vehiculului.

Persoana respectivă are acte de identitate americane emise în Michigan, dar premierul  a precizat că autorităţile bulgare şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI= nu au reuşit să găsească în bazele lor de date un om cu această identitate şi se presupune că actele sunt contrafăcute. Dacă această versiune se va confirma, înseamnă că atentatul nu ar fi putut fi prevenit în nicio ţară din lume, a mai spus Borisov.

Şapte oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 30 au fost răniţi în explozia produsă, miercuri într-un autocar cu turişti pe aeroportul din Burgas. Printre victimele exploziei sunt cinci cetăţeni israelieni, unul bulgar - şoferul autocarului şi presupusul terorist.

Trei dintre răniţi au fost transportaţi cu un avion specializat la spitalul militar din Sofia, vieţile celorlalţi 29 de răniţi care rămân încă la spitalul din Burgas sunt în afara oricărui pericol. Israelul a trimis deja în Bulgaria echipe de experţi specializaţi în investigarea unor asemenea crime.

Aeroportul din Burgas este deocamdată închis


Aeroportul din Burgas este închis în continuare. Măsurile de siguranţă pe aeroporturile din Sofia, Varna şi Plovdiv sunt sporite. Călătorii sunt rugaţi să se prezinte pe aeroport cu cel puţin 2 ore înainte, iar accesul în clădirile aeroporturilor este permis doar persoanelor care au rezervări pentru zbor.

Autorităţile bulgare dau asigurări că turiştii sunt în siguranţă

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Nikolai Mladenov, a dat asigurări joi că toţi turiştii străini din Bulgaria se află în siguranţă. 'Nimeni nu şi-a asumat răspunderea' pentru explozia de pe aeroportul internaţional din oraşul Burgas (sud-estul Bulgariei), a declarat Mladenov. 'Terorismul în orice formă trebuie condamnat de toţi', a mai spus şeful diplomaţiei bulgare. El a adăugat că Sofia va cere Consiliului de Securitate al ONU să condamne atentatul.

Israelul confirmă naţionalitatea a 31 de persoane rănite la Burgas

Ministerul israelian de Externe a confirmat joi că cel puţin 31 de cetăţeni israelieni au fost răniţi, dintre care trei sunt în stare gravă, într-un atentat comis pe aeroportul din Burgas, în Bulgaria, şi că identificarea mai multor victime este în desfăşurare, relatează AFP.

"Potrivit serviciul Magen David Adom (echivalentul israelian al Crucii Roşii), care a vizitat răniţii la faţa locului, sunt 31 de răniţi, dintre care 28 spitalizaţi la Burgas, iar alţi trei, aflaţi în stare gravă, au fost transferaţi la Sofia", a declarat pentru AFP Lior Ben Dor, un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe.

"Alţi răniţi s-ar putea afla în alte spitale. Serviciile David Adom verifică această eventualitate. Aproape toate familiile răniţilor au fost avertizate", a precizat el.

Aceasta este prima confirmare oficială israeliană a naţionalităţii răniţilor în explozia produsă miercuri după-amiază într-un autocar cu turişti care tocmai ajunseseră cu avionul la Burgas din Israel.

Ministerul israelian de Externe a anunţat miercuri seara că "majoritatea" răniţilor şi morţilor sunt israelieni.

Ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a anunţat un bilanţ de şase morţi şi 32 de răniţi, dintre care patru în stare gravă.

În ceea ce priveşte victimele, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a anunţat că identificarea lor este "în curs" şi ar putea să mai dureze câteva ore.

"Nu este posibilă anunţarea unui bilanţ oficial deoarece procesul de identificare a persoanelor decedate nu s-a încheiat şi ar putea să mai dureze câteva ore, chiar o zi", a apreciat el.

Echipe de ajutor israeliene, medici specializaţi în tratarea victimelor atentatelor şi diplomaţi au sosit la Burgas în noaptea de miercuri spre joi, a adăugat Ben Dor.

În momentul atentatului, care nu a fost revendicat imediat, turiştii, sosiţi din Israel la bordul unui avion charter care a aterizat la scurt timp după ora 14.00 GMT (17.00 ora României), urcau în autobuze pentru a fi transferaţi în staţiunea balneară de la nord de Burgas, a precizat Ministerul bulgar de Interne.

În ultimii ani, coastele bulgare ale Mării Negre au devenit un loc de vacanţă preferat de israelieni, cele două ţări întreţinând relaţii excelente.

Vedeţi aici primele imagini după atentat

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”