Arabia Saudită: Bărbat arestat după un pelerinaj la Mecca în omagiul reginei Elisabeta a II-a VIDEO

0
Publicat:

Un bărbat a fost arestat luni în oraşul sfânt Mecca după ce a făcut micul pelerinaj, sau Umra, în omagiul defunctei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au anunţat autorităţile saudite, conform Agerpres.

Pelerinii aflaţi la Mecca nu au voie să poarte bannere Foto ilustrativă: Ibrahim Dilaver Osman

Bărbatul, cetăţean yemenit, a postat un videoclip pe reţelele sociale în timp ce se afla la Marea Moschee din Mecca, cel mai sfânt loc al islamului.

Filmarea îl arăta pe bărbat ţinând un banner pe care scria: "Umra pentru sufletul reginei Elisabeta a II-a, îi cerem lui Dumnezeu să o accepte în rai".

Distribuită pe Twitter, filmarea a provocat numeroase comentarii din partea utilizatorilor care au cerut arestarea lui.

Pelerinii aflaţi la Mecca nu au voie să poarte bannere sau să scandeze sloganuri. Şi, deşi efectuarea Umra pentru persoanele decedate este permisă, aceasta nu se aplica celor care nu sunt musulmani, precum regina Elisabeta a II-a, care a fost lidera Bisericii Anglicane.

Forţele de securitate de la Marea Moschee "au arestat (luni) un cetăţean de naţionalitate yemenită care a apărut într-un videoclip purtând un banner în interiorul Marii Moschei, încălcând astfel regulile", se arată într-un comunicat difuzat luni de presa oficială saudită.

"Au fost luate măsuri legale împotriva lui", se precizează în comunicat.

Pelerinajul Umra poate fi efectuat pe tot parcursul anului, spre deosebire de hajj care reuneşte anual la un moment dat milioane de credincioşi.

Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii a murit joi, la vârsta de 96 de ani, iar înmormântarea suveranei este programată pentru 19 septembrie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews