Familia Regală a României participă la funeraliile reginei Elisabeta
0Familia Regală a României a anunțat pe Facebook că va participa la funeraliile de la Londra ale reginei Elisabeta a II-a.
„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort vor lua parte la funeraliile Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a”, a transmis Familia Regală.
Regina Elisabeta a murit joi, 8 septembrie, iar funeraliile vor avea loc pe data de 19 septembrie, la Londra.
După moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, Casa Regală a României a prezentat o trecere în revistă a legăturilor dintre Familiile Regale română și britanică, din 1874 încoace. În cei 156 de ani de existență a Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admirație, afecțiune și respect, atât în dimensiunea sa oficială, cât și în cea privată, de familie. Este o legătură trainică, întinsă de-a lungul secolelor XIX, XX și XXI, cuprinzând cinci generații.
Potrivit Palatului Buckingham, persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu reginei vor putea trece pe lângă sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale acesteia de miercuri seara până la începutul zilei de 19 septembrie.
De asemenea, au fost impuse reguli stricte pentru înmormântare, astfel că liderii mondiali care vor participa nu au voie cu avioane private.
La funeralii pot veni doar şefii de stat şi soţiile sau partenerele lor. Cei care nu pot fi prezenţi pot alege pe altcineva ca reprezentant oficial, de exemplu pe premier sau pe un ministru.
Şefii de stat şi partenerele lor vor face deplasarea la Westminster Abbey, în ziua funeraliilor, cu autocare escortate, dintr-un loc în vestul Londrei, unde vor fi nevoiţi să îşi lase propriile vehicule din motive legate de securitate şi din cauza restricţiilor.
De asemeena, în ceea ce privește sosirea în Anglia, se recomandă folosirea unor zboruri comerciale, deoarece aeroportul Heathrow nu va fi disponibil pentru zboruri private.
Transferul cu elicopterul între diverse destinaţii sau între aeroport şi alte locuri este interzis, din cauza numărului mare de zboruri din perioada respectivă.