Andrew Tate, lăsat fără avansul de 180.000 de lire dat pentru un Aston Martin. Banii proveneau din evaziune fiscală și spălare de bani

0
Publicat:

Poliția din Devon și Cornwall a confiscat 180.000 de lire sterline de la Andrew Tate, reprezentând avansul pentru un supercar Aston Martin, după ce anchetatorii au stabilit că banii proveneau din evaziune fiscală și spălare de bani.

Judecătorii l-au lăsat pe Andrew Tate fără avansul pentru o mașină nou-nouță / Sursa foto: Reuters

Joi, la Tribunalul Westminster Magistrates' Court, s-a aflat că influencerul britanico-american plătise avansul pentru un model special Valhalla, în 2021.

Potrivit poliției, banii proveneau din evaziune fiscală și spălare de bani, iar forțele de ordine au obținut ordine de înghețare a conturilor și de confiscare în baza Legii privind veniturile din infracțiuni (Proceeds of Crime Act). Andrew și fratele său, Tristan Tate, nu s-au opus acestor ordine, potrivit BBC.com.

Suma se adaugă celor 2,7 milioane de lire confiscate de la frați în decembrie 2024, după ce aceeași instanță a stabilit că nu au plătit taxe pentru venituri de 21 de milioane de lire obținute din afaceri online. În acel caz, detectivii au legat direct o parte din venituri de acuzațiile de trafic de persoane cu care cei doi frați se confruntă în România. 

Ce acuzații i-au adus anchetatorii în fața instanței de judecată 

Sarah Clarke KC, reprezentând Poliția din Devon și Cornwall, a declarat în fața judecătorului că fondurile folosite pentru avans proveneau din evaziune fiscală, evaziune din TVA și spălare de bani. 

Ea a explicat că banii depuși la Aston Martin proveneau inițial dintr-un cont de criptomonede Coinbase, care deținea mai multe monede virtuale achiziționate cu fonduri provenite din activitățile de afaceri ale fraților Tate.

Pe acești bani nu au fost plătite taxe sau TVA, a adăugat ea. 

Comisarul detectiv-șef Jon Bancroft, din cadrul Poliției Devon și Cornwall, a declarat: „Această ultimă hotărâre urmează cererilor depuse împotriva fraților Tate, care au dus în decembrie 2024 la o decizie favorabilă și la confiscarea a aproape 2,7 milioane de lire provenite din activități infracționale.

Încă de la început am urmărit să demonstrăm că Andrew și Tristan Tate și-au eludat obligațiile fiscale și au spălat bani. Am reușit să dovedim acest lucru atunci și am reușit din nou săptămâna aceasta.

Oamenii din Devon și Cornwall vor beneficia de banii confiscați, care vor fi reinvestiți pentru prevenirea criminalității, sprijinirea victimelor și a persoanelor vulnerabile, dar și pentru a finanța cauze importante.”

El a adăugat că rezultatul demonstrează modul în care poliția va continua să „urmărească fără încetare toate fondurile provenite din infracțiuni, fără teamă sau favoruri”.

Andrew Tate lăuda România ca fiind „sigură” și „fără poliție”

  Andrew Tate a postat pe X (fostul Twitter) un mesaj care a stârnit controverse puternice: „Străzi pline de viață la ora 23:00, fără niciun polițist la vedere, în România. În orice țară occidentală, acest mediu ar fi fost distrus de tineri înarmați și violenți din țări străine. Dar în România, rasistă și omogenă, societatea încă funcționează. Rasismul îți protejează țara.” 

Acest mesaj a fost criticat dur în mediul online, fiind acuzat de instigare la ură și promovare a intoleranței. 

În aceeași postare, Tate a continuat cu un ton critic la adresa țărilor occidentale: „Toată viața de noapte a murit în Occident, în afară de cluburile ultra-luxoase cu acces controlat, din cauza riscului constant de moarte. Occidentul a căzut.”

Fost kickboxer și personalitate online, Andrew Tate s-a făcut remarcat prin discursuri extrem de controversate despre femei, societate, migrație și superioritate culturală. Deși se autointitulează „fan al României”, multe dintre mesajele sale au fost criticate pentru prejudicii aduse imaginii țării și pentru alimentarea unor stereotipuri rasiale și sociale.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat