Viktor Orban ia în calcul să iasă din sală când se va vota la summitul UE ajutorul financiar pentru Ucraina

0
Publicat:

Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a sugerat duminică într-un interviu că acesta din urmă s-ar putea abţine la următorul summit european la votul privind ajutorul financiar european oferit Ucrainei, deşi speră în continuare ca până atunci să fie găsită o soluţie acceptabilă pentru toate statele membre.

Viktor Orban, premierul Ungariei FOTO: Shutterstock

"Nu este ceea ce dorim să facem, dar este imprevizibil", a spus Gergely Gulyas, şeful de cabinet al lui Orban, într-un interviu acordat televiziunii private ATV şi preluat duminică de agenţia EFE. El a răspuns astfel după ce a fost întrebat dacă la summitul european din 1 februarie ceilalţi lideri europeni i-ar putea cere lui Orban să iasă la o cafea în timp ce ei votează ajutorul pentru Ucraina, la fel cum s-a întâmplat pe 14 decembrie la votul pentru începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, când Orban a ieşit din sală pentru a se realiza consensul, scrie Agerpres.

În privinţa lansării acestor negocieri premierul ungar a acceptat în cele din urmă să se abţină, în schimb el a blocat prin veto un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani.

În timp ce continuă discuţiile cu Budapesta pentru deblocarea acestui veto, Comisia Europeană caută soluţii alternative, cum ar fi contractarea unui împrumut de 20 de miliarde de euro şi oferirea acestei sume Ucrainei. Ungaria se opune şi acestei scheme de împrumut, care seamănă cu cea de finanţare a planului european de relansare post-pandemie, întrucât în final tot statele membre vor trebui să achite acest credit mai târziu prin propriile lor contribuţii la bugetul UE.

O altă soluţie, avansată chiar de Viktor Orban pe 21 decembrie, este ca "toţi să pună pe masă ce au să ofere" Ucrainei, dând astfel de înţeles că ar putea totuşi să susţină o soluţie în care fiecare stat membru al UE să sprijine Ucraina prin acorduri bilaterale.

Opoziţia sa faţă de ajutorul financiar destinat Ucrainei este determinată nu doar de tensiunile dintre Budapesta şi Kiev pe tema drepturilor minorităţii maghiare din Transcarpatia, ci şi de blocarea accesului Ungariei la fondurile europene de către Comisia Europeană care-l acuză pe Orban că încalcă statul de drept.

Premierul ungar, singurul lider european care a păstrat legături strânse cu Rusia după ce aceasta a lansat agresiunea militară contra Ucrainei, acuză Bruxellesul că a blocat fondurile europene ce revin Ungariei din motive pur politice, respectiv din cauza orientării conservatoare a guvernului ungar şi măsurilor luate de acesta împotriva migraţiei ilegale şi comunităţii LGBT

Comisia Europeană a deblocat luna aceasta 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate, iar Orban insistă asupra deblocării lor integrale şi consideră că, în ce priveşte ajutorul financiar destinat Ucrainei, acesta nu trebuie acordat din bugetul UE.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum