Uniunea Europeană va reconfigura piaţa de capital, în perspectiva Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană va reconfigura proiectul Pieţelor de Capital,consolidând mecanismele de supraveghere şi extinderea geografică, în contextul Brexituli, arată un document comunitar oficial obţinut de agenţia Reuters.

 În contextul în care Marea Britanie, cel mai mare pol financiar european, va ieşi din Uniunea Europeană în anul 2019, Uniunea pieţelor de capital trebuie remodelată pentru a exista în continuare garanţii privind accesul companiilor europene la pieţe de capital puternice, se arată în documentul UE.

"Sunt necesare acţiuni puternice, mecanisme mai eficiente de supraveghere şi garanţii că avantajele Uniunii pieţelor de capital sunt simţite la nivelul întregii Uniunii Europene", precizează documentul.

"Districtul financiar al Londrei (City of London) a atras în mod tradiţional lichidităţi şi a furnizat servicii de gestionare a riscurilor pentru restul Uniunii Europene. Ieşirea Marii Britanii din piaţa comunitară evidenţiază necesitatea şi urgenţa continuării dezvoltării şi integrării pieţelor de capital. Este necesară "o reconfigurare profundă" a sistemului financiar, iar acest lucru "implică identificarea unor modalităţi pentru integrarea sustenabilităţii în cadrul politicilor financiare şi de reglementare", precum şi extinderea "anvergurii geografice a pieţelor de capital", se arată în documentul UE.

Anul trecut, comisarul european pentru servicii financiare a anunţat un "plan de acţiune" ce conţine 33 de măsuri şi iniţiative legislative, care vor duce până în 2019 la înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital (CMU), ce presupune alinierea la reglementări şi costuri a tuturor statelor membre ale UE. Oficialul a prezentat o propunere ce vizează crearea unor produse "simple, transparente şi standardizate'", eligibile pentru atenuarea cerinţelor de capital. Prin focalizarea activelor şi vinderea lor ca titluri de valoare, băncile îşi pot curăţa bilanţurile pentru a acorda noi credite companiilor, ceea ce va sprijini 'crearea de locuri de muncă şi revenirea unei creşteri sustenabile', se arată în planul comisarului european pentru servicii financiare.

Uniunea Europeană vrea să atenueze reglementările privind capitalul impuse băncilor şi companiilor de asigurări după criza financiară mondială, pentru a ajuta pieţele să obţină mai multe fonduri, în vederea revitalizării creşterii economice.

Organismele financiare au salutat planurile privind înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital, iar Asociaţia Bancherilor Britanici, care reprezintă creditorii din cea mai mare piaţă europeană, a apreciat că este un proiect pragmatic, cu termen limită clar.

Companiile europene accesează băncile pentru 80% din fondurile de care au nevoie pentru extindere şi UE speră că planificatele reforme vor determina firmele să se îndrepte şi spre pieţe.

După criza financiară mondială care a început în 2007 s-a descoperit faptul că multe bănci au fost subcapitalizate, astfel încât contribuabilii au fost nevoiţi să vină în sprijinul băncilor. Ulterior, un nou set de norme mai stricte de capital, cunoscute sub denumirea Basel III, a fost aprobat şi aplicat în Europa.

Cu toate acestea, băncile susţin că noile norme mai dure le forţează să pună deoparte rezerve mai mari în defavoarea creditelor, iar unele dintre bănci susţin că noile reguli le-au obligat să înceteze tranzacţiile cu titluri de valoare, ceea ce face pieţele mai puţin lichide şi mai volatile. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare