Un celebru „soldat voluntar” ucrainean a fost demascat. Internauţii au descoperit că era un impostor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea postată de pe contul de Twitter Canadian Ukrainian Volunteer arată un soldat înarmat cu faţa blurată FOTO Twitter

A fost unul dintre cei mai îndrăzneţi voluntari străini care au luptat în Ucraina şi-a uimit miile de fani de pe Twitter cu poveşti despre misiuni îndrăzneţe în teritoriul inamic. Dar descrierile vii ale voluntarului canadian despre acţiunile de pe linia frontului au fost demascate ca fiind o invenţie de către investigatori, care au identificat că armele sale nu erau altceva decât nişte pistoale cu aer comprimat.

Povestea „voluntarului canadian ucrainean” evidenţiază războiul informaţional care se poartă pe canalele de socializare şi modul în care detectivii amatori online au prins un escroc care, potrivit lor, punea vieţi în pericol, potrivit Yahoo News. 

La apogeul faimei sale, „Canadian Ukrainian Volunteer” publica zeci de tweet-uri pe zi către cei 120.000 de urmăritori ai săi. 

Într-o serie memorabilă de tweet-uri din aprilie, „Canadian Ukrainian Volunteer” s-a lăudat că s-a infiltrat în Hersonul ocupat de ruşi în sudul Ucrainei pe o bicicletă, deghizat în soldat rus.

„Contactul nostru ne avertizase să rămânem în umbră şi să nu ne expunem ochilor spionilor”, a scris el. „O fereastră care se deschidea deasupra noastră sau o pâlpâire a ţigării cuiva de la un balcon, un câine care lătra în depărtare, toate erau suficiente pentru ca noi să ne agăţăm de pereţi în întuneric şi să ne ţinem respiraţia."

Dar, analizând postările sale de pe reţelele de socializare, experţii în conflicte online au identificat o serie de indicii care au dus la o descoperire surprinzătoare cu privire la locaţia reală a presupusului luptător.

Un utilizator de social media a identificat că puşca sa era un fals comparând cu atenţie arma cu replici online.

Aric Toler, director de formare la grupul de investigaţii a declarat că au fost furate şi fotografii echipamentului său anti-glonţ ce avea urme de lovituri.

„Poza originală a fost făcută de poliţia ucraineană unei persoane care vindea ilegal echipament militar pe Telegram”, a spus el, postând fotografii ale anunţului.

Utilizatorii Twitter care au urmărit isprăvile abia credibile ale voluntarului canadian de origine ucraineană au continuat să disece afirmaţiile făcute de acesta online.

Un altul a spus că o afirmaţie a acestuia că şi-a tăiat uniforma pentru o mai bună „mobilitate în schimbul unei protecţii reduse” este un nonsens.

În cele din urmă, pentru a-şi dovedi teoria, un expert în informaţii, cunoscut sub numele de NexusIntel, a pus la cale un plan pentru a expune adevărata locaţie a celebrului luptător.

Pentru a dovedi că voluntarul era un impostor, NexusIntel a declarat că i-a trimis o ştire despre alţi voluntari canadieni care luptau în Ucraina.

„Acest lucru a trebuit să fie făcut printr-un mesaj privat, deoarece link-ul ar fi capturat IP-ul (adresa) oricui ar fi dat click pe el”, a declarat NexusInnel. „El a dat click de două ori şi apoi m-a blocat".

Şi acest lucru, a spus NexusIntel, a arătat că „Canadian Ukrainian Volunteer” se afla în Ontario, Canada, şi nu în Ucraina.

„Singurul lucru sincer pe care l-a spus vreodată a fost că este canadian, în opinia mea”, a declarat specialistul.

Această dezvăluire l-a determinat pe „Canadian Ukrainian Volunteer”, mai disperat, să încarce fotografii ale trusei sale, pe care le evitase până atunci, pentru a încerca să demonstreze că este real, iar acest lucru s-a întors împotriva sa atunci când oamenii au spus că puşca, casca şi încărcătoarele sale sunt replici. Câteva zile mai târziu, contul de Twitter al soldatului a fost închis.

Un utilizator Twitter a anunţat vestea celor 600.000 de urmăritori ai săi:

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere