Sezonul vacanţelor frânează întărirea controalelor la graniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele la frontierele Schengen vor fi relaxate

Comisia Europeană intenţionează să atenueze măsurile de verificare antiterorism propuse de Franţa, după atentatele care au zguduit anul trecut Hexagonul. Potrivit „The Telegraph“, la baza acestei intenţii stă faptul că urmează sezonul de vacanţă, iar controalele stricte ar duce la formarea de cozi interminabile la frontieră.

În noiembrie, miniştrii europeni de Interne au căzut de acord asupra faptului că atât paşapoartele cetăţenilor UE, cât şi ale celor care provin din spaţiul non-UE ar trebui confruntate sistematic cu o bază de date „antiteroristă“ la intrarea în spaţiul Schengen. Numai că proiectul legislativ al CE pare să fi relaxat acest regim de inspecţie.

Conform amendamentului propus la Codul Frontierelor Schengen, autorităţile din ţările UE vor avea posibilitatea să renunţe la verificările paşapoartelor UE în Sistemul Informatic Schengen, precum şi în baza de date a Interpol, la vămile de pe drumurile de legătură şi în porturi, dacă există riscul de a provoca „un impact disproporţionat asupra afluxului sau traficului la graniţă“.

Potrivit unor diplomaţi, acest lucru se va aplica în special în timpul vârfurilor sezoanelor de vacanţă. Totodată, unele ţări vor ca această regulă să fie aplicată şi pe aeroporturi. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare