Şeful diplomaţiei europene: UE îşi va întări apărarea şi se va dota cu mijloace de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Uniunea Europeană a aprobat luni o strategie ce cuprinde constituirea unei forţe de 5.000 de soldaţi, şi se va angaja la o creştere a cheltuielilor sale militare pentru a putea întreprinde pe cont propriu intervenţii începând din 2025, transmite AFP.

„Vom aproba o  «busolă strategică» care nu este răspunsul la războiul din Ucraina, ci o parte a răspunsului, pentru că ea trebuie să ne facă mai puternici“, a afirmat luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni comune a miniştrilor afacerilor externe şi miniştrilor apărării din statele membre.

„UE este colectiv sub-echipată pentru a face faţă ameninţărilor şi provocărilor“ actuale, avertizează în preambul documentul pregătit pentru această reuniune şi consultat de AFP.

Pentru a constitui această forţă de reacţie de 5.000 de militari, Uniunea va utiliza grupurile tactice înfiinţate în 2007. „Grupurile tactice sunt operaţionale, dar nu au fost utilizate niciodată, din lipsa voinţei politice şi a mijloacelor financiare“, regretă Serviciul European de Acţiune Externă.

Forţa va fi constituită din „componente terestre, aeriene şi maritime“ şi dotată cu capacităţi de transport pentru a fi în măsură să „poarte intervenţii pentru a salva şi evacua cetăţeni europeni“ prinşi într-un conflict. Această capacitate le-a lipsit europenilor pentru a-i înlocui pe americani în timpul evacuării capitalei afgane Kabul în august 2021.

Angajamentele militare ale UE vor fi discutate joi cu preşedintele american Joe Biden cu ocazia unui summit extraordinar al NATO, urmat de o reuniune la vârf a UE, consacrate consecinţelor războiului din Ucraina asupra securităţii în Europa.

SUA au desfăşurat peste 100.000 de soldaţi şi importante mijloace militare în Europa pentru a contribui la consolidarea apărării pe flancul estic al Alianţei. Partajarea costurilor implicate de capacităţile desfăşurate în ţările baltice, Polonia, România, Bulgaria şi Slovacia va fi unul din subiectele de discuţie.

În angajamentele luate de UE nu este înscris niciun obiectiv în cifre, însă toate ţările NATO, dintre care 21 sunt şi membre UE, au promis să consacre 2% din PIB cheltuielilor militare în 2024.

Germania, Belgia şi Danemarca, trei ţări aflate în mare întârziere faţă de acest angajament, au anunţat recent creşteri ale bugetelor militare.

Totodată, europenii vor să investească în capacităţile la care sunt deficitari acum, mai ales drone, sisteme de luptă, tancuri, sisteme de apărare antiaeriană şi antitanc.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea