Şase miniştri adjuncţi ai apărării ucraineni au fost demişi: „Resetăm, am început. Restul veștilor vor veni mai târziu“

0
Publicat:

Guvernul ucrainean a anunţat luni demiterea a şase miniştri adjuncţi ai apărării, după ce pe 5 septembrie fusese înlocuit şi ministrul Oleksii Reznikov în urma apariţiei unor relatări în presă despre presupuse fapte de corupţie în achiziţia unor echipamente neletale pentru armată.

Rustem Umerov, noul ministru al Apărării din Ucraina FOTO EPA EFE

Conform agențiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres, cea mai cunoscută dintre cei şase viceminiştri demişi este Hanna Maliar, care se ocupa de comunicarea către cetăţeni şi presă asupra evoluţiei războiului cu Rusia.

Printre ceilalţi viceminiştri înlocuiţi se numără şi secretarul de stat Kostiantin Vaşcenko, potrivit listei publicate pe Telegram de reprezentantul guvernului pe lângă Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), Taras Melniciuk.

Imediat după publicarea acestei liste, noul ministru al apărării, Rustem Umerov, a scris pe Facebook: "Resetăm. Am început. Continuăm. Ministerul lucrează ca de obicei. Restul veştilor vor veni mai târziu"."Importantă acum este reuniunea de la Rammstein", a adăugat acelaşi ministru, referindu-se la reuniunile periodice conduse de SUA la baza militară din Germania, unde statele care susţin militar Ucraina se întâlnesc pentru a stabili umătoarele pachete de ajutor destinate armatei ucrainene.  

Ucraina. Rustem Umerov devine noul ministru al Apărării

Parlamentul ucrainean a aprobat, pe 6 septembrie 2023, cu o majoritate solidă, desemnarea lui Rustem Umerov, 41 de ani, în funcţia de ministru al Apărării, transmite AFP.

Potrivit surselor AFP, 338 din cei 450 de deputaţi ai Ucrainei au aprobat candidatura lui Umerov, propusă de preşedintele Volodimir Zelenski.

Rustem Umerov este un membru de vază al comunităţii tătare din Crimeea şi un musulman practicant care are reputaţia de a fi un negociator abil şi discret.

„Aceasta este cea mai înaltă funcţie ocupată vreodată (în Ucraina, n. red.) de un tătar din Crimeea”, a apreciat un consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Serghei Leşcenko, citat de AFP și Agerpres.

Crimeea se află din martie 2014 sub ocupația Rusiei, un act nerecunoscut de comunitatea istorică tătară din peninsula de la Marea Neagră.

Precedentul ministru al Apărării, Oleksii Reznikov, 57 de ani, a fost nevoit să renunţe la post după mai multe scandaluri de corupţie, cel mai recent vizând șefii birourilor de înrolare.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant