Povestea impresionantă a românului condamnat pe nedrept în Spania. Bărbatul așteaptă acum o despăgubire uriașă

0
Publicat:

Un român din Spania a făcut patru ani de închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o. Bărbatul fără adăpost trăiește pe străzi și nu are loc de muncă. Doarme pe unde apucă, iar poliția îl pune mereu să-și strângă lucrurile și să plece. Avocatul său vrea să obțină o despăgubire mai mare.

Românul condmanat pe nedrept în Spania FOTO Esteban Palazuelos

Drama bărbatului de 42 de ani a fost prezentată într-un reportaj la televiziunea spaniolă. Ion Datcu a fost condamnat pe nedrept pentru un act sexual, în 2008. Neavând o adresă, a fost plasat în arest preventiv până la sfârșitul procesului.

Însă acesta s-a prelungit, astfel că românul a făcut pe nedrept aproape patru ani de închisoare. Iar la plecare, după ce a fost achitat, bărbatul a primit o recompensă de 1.000 de euro. Suma a fost infimă, iar avocatul său a reclamat asta, ulterior obținând 40.000 de euro, potrivit Știri diaspora.

Acum, avocatul vrea să ridice suma la 274.600 de euro despăgubirile pentru Ion, câte 200 de euro pentru fiecare zi petrecută în închisoare. El spune că va ajunge și mai departe, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 

Acuzat de viol alături de alți doi conaționali

Când a ajuns la Madrid, Ion Datcu, originar din Câmpina, a locuit într-o colibă abandonată, pe care o împărțea cu mai multe persoane, printre care și infractori. În acea perioadă el culegea cartoane și sticle pentru a putea trăi și a cunoscut-o pe iubita lui, despre care spune că „a băut și s-a drogat”. Astfel, ea a fost cea care l-a denunțat într-o noapte, precum și pe alți doi români, acuzându-i de viol. „A chemat poliția să profite de băieți și să-i facă să plătească”, a comentat el în reportajul difuzat în Spania, în care exprimarea lui greoaie în limba spaniolă și emoțiile pe care nu știe să le controleze sunt evidențiate, precum și starea sa psihică precară. 

Ceea ce i s-a întâmplat lui Ion este o încălcare clară a Drepturilor Omului”, spune avocatul său, cunoscut în anumite cercuri pentru apărarea victimelor clauzelor abuzive sau a persoanelor vulnerabile.

Ion Datcu a stat în închisoare până în 2012, când a fost compensat cu 1.000 de euro pentru „responsabilitate patrimonială”. Avea doar 27 de ani atunci când a fost condamnat pe nedrept.

După ce avocatul său a solicitat mărirea acestei sume, el a obținut 40.000 de euro. Însă pentru că nu are domiciliu și cont bancar, nu i-a putut încasa. Avocatul a fost cel care a primit despăgubirea și a făcut un transfer către tatăl său, în România, și a păstrat o parte din sumă, pe care i-a dat-o românului.

Avocatul a cerut însă 274.600 de euro. Instanța a admis solicitarea, dar procesul poate dura ani de zile.  

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat