Mii de oameni au manifestat la Helsinki cu o zi înaintea summit-ului Putin-Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de oameni au demonstrat la Helsinki înainte de summit-ul Putin Trump Foto: EPA/EFE

Mii de oameni au manifestat duminică la Helsinki, cu o zi înaintea unui summit istoric care va avea loc în capitala Finlandei între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, transmite France-Presse.

Manifestanţii - între 2.000 şi 2.500, potrivit poliţiei, câteva mii, potrivit organizatorilor -, s-au îndreptat spre Piaţa Senatului, lângă marea catedrală luterană din Helsinki, la doi paşi de palatul prezidenţial, unde se vor întâlni pentru prima dată într-un summit bilateral preşedinţii american şi rus.

Demonstranţii au răspuns astfel apelului adresat de colectivul „Helsinki Calling“, care include zeci de ONG-uri şi asociaţii.

„Trăim liberi în Finlanda şi este responsabilitatea noastră să protestăm“, a declarat pentru agenţia citată o femeie care a venit la manifestaţie împreună cu cei doi copii ai săi. „Le-am explicat ce se întâmplă cu copiii refugiaţi în Statele Unite şi au fost foarte şocaţi“, a afirmat ea, făcând referire la copiii reţinuţi de autorităţile americane după intrarea ilegală pe teritoriul SUA, precizează agenţia citată. 

Alţi manifestanţi purtau pancarte pe care erau scrise apeluri pentru „respectarea Ucrainei“ sau pentru promovarea drepturilor omului - „Make human rights great again“ („Faceţi drepturile omului din nou măreţe“, aluzie la sloganul de campanie al lui Trump „Make America great again“).

Foto: EPA/EFE

În acest timp, circa 50 de manifestanţi apropiaţi mişcării tinerilor eurosceptici, dar şi câţiva militanţi ai unei grupări de extremă-dreapta şi-au exprimat sprijinul pentru Donald Trump, în centrul capitalei Helsinki.

Şi pentru luni, în timpul summit-ului, sunt prevăzute manifestaţii, însă ceva mai modeste. 

Cotidianul finlandez „Helsingin Sanomat“, care are cel mai mare număr de abonaţi din Finlanda, a informat că a închiriat 300 de panouri în capitală pe care se poate citi în engleză şi în rusă „domnule preşedinte, bine aţi venit în ţara presei libere“, o aluzie la faptul că Finlanda figurează cu regularitate în fruntea clasamentului ţărilor care respectă libertatea presei, alcătuit de organizaţia Reporteri fără Frontiere.

„În timp ce le urăm preşedinţilor bun-venit în capitala Finlandei, vrem să le reamintim de importanţa presei libere. Media nu ar trebui să fie căţeluşul niciunui preşedinte sau regim“, a declarat, într-un comunicat, Kaius Niemi, redactor-şef al „Helsingin Sanomat“.

Foto: Helsingin Sanomat

Foto: Helsingin Sanomat

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”