Mark Galleoti, despre cum prinde propaganda Rusiei în Ungaria: Orban este doar un „idiot util”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricul Mark Galeotti, expert în materie de Rusia, a apreciat că atitudinea critică a Ungariei față de ajutorul acordat de Bruxelles Ucrainei favorizează propaganda rusă, dar că în opinia sa premierul maghiar Viktor Orbán nu este decât un „idiot util” pentru Moscova.

Istoricul Mark Galleoti a oferit un interviu pentru presa din Ungaria FOTO Profimedia

„Nu sunt un expert în politic maghiară, dar înainte de a veni aici, am studiat modul în care presa rusă portretizează Ungaria. Activitatea lui Orbán este foarte utilă rușilor, deoarece el reprezintă o forță perturbatoare în Occidentul unit și oferă, totodată, un subiect important de conversație, mai ales acum când mass-media rusă profită de orice dovezi care ar putea indica prăbușirea unității Occidentului. De fiecare dată când Orbán contrazice Bruxelles-ul, primește multă publicitate. În ciuda acestui fapt, în prezent nu există semne că Orbán este deosebit de popular în Rusia sau că se află în buzunarul rușilor.

Cred, și asta e doar părerea mea, că e un fel de idiot util pentru ei, nimic mai mult.

Concluzia este că strategia rusă de dezinformare este eficientă în a găsi comunități care sunt deja neafectate și încearcă să le radicalizeze. Nu poate genera resentimente, dar poate adânci resentimentul existent și îl poate face mai serios. În Europa, Ungaria joacă acest rol. Ei nu contează pe Ungaria să preia controlul, ci pe faptul că va provoca confuzie și va distrage atenția de la lucruri mai importante și va îngreuna luarea deciziilor”, a spus Galeotti într-un interviu pentru Telex.

Galeotti și-a exprimat nedumerirea și față de afișele de la Budapesta arătând proporția mare de unguri (97%) care s-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei în cadrul consultării naționale.

Dacă într-adevăr ai o asemenea majoritate, de ce ai avea nevoie sa o promovezi”?

Istoricul britanic apreciază că războiul ar putea continua și anul viitor, un eventual final al lui depinzând de trei variabile cheie: succesul pe câmpul de luptă, presiunea politică asupra lui Putin și alianța occidentală. 

Totodată, în Ucraina „sondajele de opinie arată un sprijin foarte, foarte mare pentru război, ucrainenii vor să lupte până recuperează toate teritoriile. În anumite privințe, aceasta este o problemă pe termen lung, deoarece limitează opțiunile pentru, de pildă, un acord privind Crimeea. Dar este cert că ucrainenii sunt destul de uniți acum”.

Câți ruși susțin războiul

„Este greu de spus pentru că sondajele sunt foarte limitate. În baza altor metode care încearcă să estimeze moralul rusesc în moduri puțin mai creative, cred că aproximativ un sfert dintre ruși susțin războiul. Asta nu înseamnă că aprobă masacrele și altele asemenea, doar că au senzația că Rusia nu are altă opțiune.

Apoi, un sfert dintre ruși se opun în mod activ războiului. Desigur, nu toată lumea protestează în mod activ împotriva acesteia, dar am văzut zeci de mii de oameni ieșind în stradă, deși cunosc riscurile și consecințele.

 Și asta lasă aproximativ jumătate din populație care nu are nicio părere despre război, nu știu ce să creadă, cred că este periculos chiar să se gândească la asta. Au sentimentul că nu pot controla ceea ce se întâmplă. Stau departe de el cât pot de mult. Pot face asta în acest moment. Dar dacă Putin, de pildă, anunță o altă mobilizare, va fi din ce în ce mai greu să continue să nu aibă nicio opinie, pentru că războiul se apropie de ei”.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor