Liderii catalani s-au plasat „în afara legii şi democraţiei“, denunţă regele Felipe al VI-lea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Spaniei Felipe al VI-lea i-a condamnat marţi seara, într-un discurs televizat, pe organizatorii referendumului de duminică pe tema independenţei în Catalonia, pe care i-a avertizat că s-au plasat „în afara legii şi democraţiei”, relatează BBC News şi AFP.

În acest discurs către naţiune, Felipe a subliniat că situaţia din Spania este ”extrem de gravă” şi a îndemnat la unitate.

Autorităţile catalane au încălcat în mod deliberat legea, printr-un „comportament iresponsabil”, iar statul spaniol este necesar să asigure ordinea constituţională şi statul de drept în Catalonia, a subliniat suvernaul, relatează The Associated Press,

„Societatea catalană este în prezent fracturată şi dezbinată”, a declarat Felipe referindu-se la criza politică şi evocând „momente foarte grave în viaţa noastră democratică”.

Suveranul a subliniat că este necesar ca statul să asigure ordinea constituţională, corecta funcţionare a instituţiilor catalane şi statul de drept.

Regele le-a reproşat liderilor catalani care au organizat referendumul faptul că şi-au dovedit astfel „lipsa de loialitate” faţă de Spania, potrivit BBC.

El a avertizat că această consultare ilegală poate pune în pericol atât economia bogatei regiuni autonome din nord-estul regatului, cât şi a întregii Spanii.

Însă Spania „va depăşi aceste momente dificile”, a subliniat Felipe.

Sute de mii de persoane protestează, în Catalonia, faţă de violenţele poliţiei în referendumul de duminică, în care au fost rănite aproape 900 de persoane.

Guvernul de la Madrid a catalogat referendumul drept ilegal.

Executivul a ameninţat că adopta „toate măsurile necesare” în vederea contrcarării sfidării catalane şi organizează negocieri cu liderii opoziţiei la nivel naţional cu scopul de a ajunge la un consens între partide asupra răspunsului său, ceea ce ar putea conduce la suspendarea autonomiei regiunii.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO