Guvernul austriac va oferi, lunar, fiecărui cetăţean cinci teste COVID. Câte teste face Austria în fiecare săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Austria testează masiv populaţia pentru a depista cazurile de COVID-19

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat că fiecare cetăţean va primi gratuit, în fiecare lună, cinci teste de COVID pe care le va putea face acasă. Măsura ar urma să se aplice de a 1 martie.  În Austria se fac peste 1,5 milioane de teste pe săptămână.

„În acest fel va fi posibil ca oamenii să fie în siguranţă şi acasă”, a  spus Sebastian Kurz, scrie Agerpres

Testele vor fi disponibile în farmacii de la 1 martie. Ele sunt complementare testelor antigen şi PCR, deja oferite masiv populaţiei austriece în centrele de testare, precum şi în instituţiile de învăţământ, unde profesorii şi elevii sunt testaţi după ce săptămâna trecută s-au redeschis şcolile odată cu terminarea celui de-al treilea lockdown.

Redeschiderea magazinelor neesenţiale, a muzeelor şi a centrelor de cosmetică este însoţită în acest fel de o testare masivă. Conform agenţiei austriece de presă APA, numai în ultimele şapte zile au fost efectuate peste 1,5 milioane de teste PCR şi antigen, fără a pune la socoteală testele în şcoli. 

Austria a înregistrat în ultimele şapte zile 105 cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, inclusiv cele din Tirol, regiune care este cel mai mare focar european al variantei sud-africane a coronavirusului şi de unde se poate ieşi numai cu test PCR negativ.

În spitalele austriece sunt în prezent internaţi 1.129 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 267 la ATI.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie