De ce avioanele militare ruseşti pătrund în spaţiul aerian european?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat săptămâna aceasta că aparatele sale de zbor au interceptat cel puţin 16 avioane militare ruseşti care au intrat în spatiul aerian european. Experţii în securitate sunt de părere că aceste manevre sunt folosite pentru a testa viteza de reacţie a armatei NATO, scrie BBC.

„Lipsa de comunicare dintre un pilot şi controlorul de trafic aerian arată o relaţie cel puţin neprietenoasă între cei doi. Zborul efectuat de avioanele ruseşti încearcă să imite pe cât posibil condiţiile de luptă”, a spus Igor Sutyagin, specialist în relaţiile ruso-americane la Institutul de Apărare şi Studii de Securitate (RUSI), cu sediul în Londra.

Potrivit unui comunicat emis miercuri de NATO, avioanele Alianţei au interceptat patru grupuri de avioane militare ruse în spaţiile aeriene ale Mării Baltice, Mării Nordului, precum şi în Marea Neagră.

Unul din cele patru grupuri conţinea opt avioane ruseşti, patru bombardiere şi patru avioane cisterna, care se deplasau în formaţie de-a lungul Atlanticului.

„Kremlinul se joacă dintr-o poziţie de slăbiciune, încercând să intimideze Occidentul şi să provoace îngrijorări”, mai spune Igor Sutyagin.

NATO a acuzat că avionele ruseşti nu au depus planurile de zbor şi nici nu au menţinut contactul radio cu controlorii de trafic aerian, un asemenea comportament fiind deosebit de periculos pentru avioanele civile.

„Zborurile avioanelor ruseşti de la graniţele NATO nu sunt o noutate. Ceea ce trebuie remarcat este intensitatea lor tot mai mare, precum şi lipsa de comunicare. Acest lucru ne poate sugera câte ceva despre politica externă a Rusiei, care nu se bazează pe cooperare, ci tocmai pe ideea de confruntare”, a mai declarat Igor Sutyagin, pentru BBC.

Rutele aproximative ale avioanelor ruse FOTO BBC

În acest an, NATO a interceptat de peste 100 de ori incursiuni ale avioanelor ruseşti în spaţiul aerian european.

„Zborurile piloţilor ruşi îi ajută foarte mult să înţeleagă modul şi timpii de reacţie ai Alianţei Nord-Atlantice”, a mai precizat Igor Sutyagin.

Avioanele folosite de armata rusă în incursiunile din această săptămână au fost: patru bombardiere strategice Tu-95, patru avioane de alimentare Il-78, două avioane de vânătoare de tip Su-27, patru aparate de tip MiG-31 şi două Su-34.


Citeşte şi:

Rusia mută jocul provocărilor în zona baltică

Vânătoarea submarinului necunoscut, dar bănuit a fi rus, în Marea Baltică le-a amintit guvernelor din regiune de jocul de-a şoarecele şi pisica purtat de marina sovietică în Războiul Rece. Însă incidentele de acest tip s-au repetat cu o frecvenţă îngrijorătoare în ultimele săptămâni.

Avertisment NATO: Rusia şi-a intensificat activităţile aeriene în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Nordului

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat oficial miercuri seară că a efectuat mai multe intervenţii în ultimele 48 de ore, ca urmare a intensificării activităţilor aeriene ale Rusiei în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Nordului.

Rusia îşi consolidează prezenţa militară în fostele state sovietice

Şeful Forţelor Aeriene din Rusia anunţă o nouă bază aeriană în Belarus, dar şi extinderea bazelor din Armenia şi Kârgâzstan, potrivit „The Moscow Times“.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți