Criză politică majoră în Bulgaria după demisia Guvernului. Jurnalist bulgar: „Pare foarte probabil să se ajungă la alegeri anticipate”

0
Publicat:

Guvernul Bulgariei a ales să facă un pas în spate chiar înainte de votul unei moțiuni de cenzură, pe fondul unor proteste masive care au cuprins nu doar capitala Sofia, ci și orașele mici. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev explică, pentru „Adevărul”, culisele acestei decizii, rolul oligarhului Delian Peevski și scenariul tot mai probabil al alegerilor anticipate.

Premierul demisionar Rosen Jeliazkov. FOTO Stoyan Nenov / Reuters

Calculul politic care a dus la căderea executivului de la Sofia a avut la bază o matematică simplă, dictată de sondaje. Cu o susținere populară pentru proteste de peste 70%, guvernanții au înțeles că opoziția directă ar duce la un dezastru electoral.

„S-a văzut că protestele sunt foarte puternice și, în același timp, sondajele au arătat că peste șaptezeci de procente dintre bulgari, uneori chiar o cifră mai mare, susțin protestele”, explică Mitev. Acesta subliniază extinderea geografică a nemulțumirilor, care au depășit granițele obișnuite ale marilor centre urbane. „Au fost proteste nu doar în Sofia, cum e regula, nu doar în orașele mari, ci în multe orașe mai mici. Probabil cei care sunt la guvern au făcut calculația că, dacă protestele continuă și ei pur și simplu rezistă, se opun și fac manevre, vor pierde mai mult decât dacă dau o demisie de onoare”, a declarat pentru „Adevărul” Vladimir Mitev.

O demisie înainte de votul final

Prim-ministrul Rosen Jeleazkov, în discursul său de final, a adoptat un ton conciliant, prin care a recunoscut validitatea nemulțumirilor publice.

„Așa au încercat să iasă cu un fel de demnitate din acest proces, iar prim-ministrul Jeleazkov, în discursul său de plecare din guvern, a arătat un fel de respect față de doleanțe; a spus că exista o rezistență sau o revoltă la adresa valorilor, o revoltă împotriva aroganței”, detaliază jurnalistul bulgar. Această atitudine, prin care premierul a părut să fie de acord cu protestatarii, ar putea avea o valoare strategică pentru perioada următoare.

Ținta protestelor: modelul oligarhic Peevski

Deși protestele au dus la căderea guvernului, furia mulțimii a avut o țintă precisă: Delian Peevski și influența sa asupra societății bulgare. Boiko Borisov, liderul GERB, pare să fi scăpat mai ușor de stigmatul public, grație și susținerii externe.

„Protestele erau mai mult împotriva lui Peevski, a partidului lui și a tendinței lui din societatea bulgară; mai puțin s-au ocupat de Borisov. Borisov, fiind de mult timp preferatul Comisiei Europene și al altor susținători internaționali, probabil va juca un rol și în continuare”, precizează Mitev.

Partidul lui Borisov, GERB, deși rămâne prima forță politică în preferințele cetățenilor, a suferit o scădere semnificativă. De la cote de 25-27% în prima parte a anului, formațiunea a coborât spre 17%, o pierdere de aproximativ 10 procente cauzată de uzura guvernării. Totuși, Borisov joacă rolul unui „centrist” capabil să conecteze interese diverse, de la Comisia Europeană până la Viktor Orbán.

Spectrul alegerilor anticipate

Procedural, președintele Bulgariei are obligația de a acorda trei mandate pentru formarea unui nou guvern. Dacă aceste încercări eșuează, se declanșează alegeri anticipate și se numește un guvern interimar, cu un premier ales dintr-o listă scurtă de zece demnitari.

„Din ce văd și din ce se discută între analiști, pare foarte probabil să se ajungă la alegeri anticipate. Treptat ajungem să credem această idee”, afirmă Mitev. El anticipează o perioadă de tranziție în care elitele politice și economice vor căuta să îi slăbească influența lui Peevski, însă înlocuirea acestuia va fi dificilă din cauza lipsei de consens.

Opoziția este divizată. Pe de o parte, există coaliția anticorupție „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (situată pe locul doi în sondaje, cu aproximativ 15%), care susține aderarea la zona euro. Pe de altă parte, partidul suveranist „Renaștere” (cotat la 9-10%) se opune vehement monedei unice și a propus recent amânarea aderării.

„Cu cât scade influența lui Peevski, cu atât mai mult vom vedea că cei care vin în locul lui sunt de acord împotriva lui, dar nu au consens pentru toate celelalte lucruri”, avertizează jurnalistul.

 „Factorul Radev”

Peisajul politic bulgar se reconfigurează. Alături de partidele consacrate, în Parlament va intra și formațiunea populistă MECH (abreviere pentru „sabie”), care capitalizează nemulțumirea față de clasa politică. În schimb, partide precum „Există un Astfel de Popor” riscă să dispară, iar Partidul Socialist Bulgar plătește prețul colaborării cu guvernarea recentă, ajungând la un minim istoric de sub 5%. În acest climat de instabilitate și „dezgust” public față de coalițiile de compromis, privirile se îndreaptă către președintele Rumen Radev.

„Multă lume se uită cu așteptare la ce va face președintele Rumen Radev, pentru că el mai are un an de mandat. Ar fi logic - și mulți, de ani de zile, așteaptă - ca el să facă un proiect politic”, spune Mitev. Există speculații că un partid susținut de președinte ar putea obține un număr semnificativ de mandate, oferind elementul de noutate pe care alegătorii îl caută.

În aceste condiții, viitorul politic al Bulgariei rămâne însă sub semnul întrebării.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență