Ciocnire între două trenuri în Belgia: trei persoane au murit, 40 au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 40 au fost rănite duminică noapte în Belgia, după ce două trenuri s-au ciocnit în localitatea Hermalle-sous-Huy, din apropiere de Liege, relatează BBC, citând autorităţile locale.

Un tren de pasageri a intrat cu viteză ridicată în spatele unui tren marfar aflat pe aceeaşi şină, conform companiei care administrează infrastructura feroviară din Belgia, Infrabel. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 23.00 (ora României 01.00).

Trenul de pasageri efectua o cursă între Liege şi Namur şi ar fi avut o viteză de aproximativ 90 km/h atunci când a lovit trenul marfar.

„Două din cele şase vagoane ale trenului de pasageri au deraiat şi blochează şinele” se arată într-un comunicat emis de Infrabel şi de compania feroviară naţională SNCB, care au adăugat că investighează circumstanţele producerii accidentului. 

Un martor a declarat pentru ziarul francez L’Avenir că vagoanele deraiate de coliziune au fost distruse aproape în întregime ca urmare a impactului.

Toţi pasagerii rămaşi blocaţi în vagoane au fost eliberaţi până în jurul orei locale 02.00 (ora României 04.00) conform televiziunii RTL.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort