Cele cinci provocări la care trebuie să răspundă viitorul șef al NATO Mark Rutte

0
Publicat:

Campania premierului olandez pentru a deveni noul secretar general al Alianței Nord Atlantice s-a încheiat joi, 20 iunie, când a obținut sprijinul tuturor celor 32 de aliați NATO. Actualul secretar general, Jens Stoltenberg, urmează să se retragă până la 1 octombrie.

Dar chiar și pentru un politician cu experiență, următoarea etapă a carierei politice a lui Rutte nu va fi ușoară. Publicația Politico prezintă cinci dintre cele mai dificile subiecte pe care va trebui să le abordeze.

1. Posibila revenire a lui Donald Trump

La patru săptămâni după ce Rutte își va prelua mandatul, americanii vor merge la urne și l-ar putea realege pe Donald Trump, un sceptic al NATO. În timpul campaniei electorale, Trump a amenințat că va reduce ajutorul american acordat Ucrainei dacă se va întoarce la Casa Albă.

Dacă își va respecta promisiunea, aceasta ar putea da o lovitură serioasă credibilității aliaților NATO care ajută Ucraina să se apere împotriva Rusiei, având în vedere că SUA sunt de departe cel mai mare donator de ajutor militar pentru Ucraina. De asemenea, realegerea lui Trump ar perturba aproape sigur planul NATO de a pregăti Ucraina pentru o viitoare aderare.

2. Atacurile de iarnă ale lui Putin asupra Ucrainei

De îndată ce Rutte își va prelua funcția, Ucraina va apela la el pentru ajutor, pe măsură ce se apropie iarna. În ultimele luni, Rusia și-a intensificat atacurile asupra centralelor termice ucrainene, o infrastructură care va dura luni, dacă nu ani, pentru a fi complet refăcută. Planul de acțiune al Kremlinului nu este nou. În timpul iernii dintre 2022 și 2023, rețeaua electrică a Ucrainei a fost atacată serios.

Șeful demisionar al NATO, Stoltenberg, susține că cheia pentru Ucraina este creșterea numărului de sisteme de apărare antiaeriană care ar putea proteja furnizorii de energie, precum și tehnicienii care lucrează la repararea instalațiilor avariate.

3. Să-i facă pe aliații NATO să plătească mai mult

Săptămâna aceasta, NATO a anunțat că un număr record de aliați, mai precis 23, au atins pragul de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Într-adevăr, Țările de Jos abia au depășit pragul în acest an, după ani de zile în care nu au îndeplinit obiectivul.

Dar acest lucru înseamnă că o treime dintre aliați încă nu îndeplinesc cerința, deși și-au luat acest angajament în urmă cu 10 ani. Țările din sudul Europei se numără printre cei mai mari restanțieri.

4. Lipsa sprijinului pe flancul estic

Țările care se învecinează cu Rusia nu sunt cei mai mari susținători ai lui Rutte. Sunt revoltați de cheltuielile reduse pentru apărare ale Olandei și mai ales supărați că rolul principal în NATO a revenit întotdeauna vestului sau nordului Europei, deși țările din flancul estic sunt membre ale Alianței de un sfert de secol.

Prim-ministrul estoniei Kaja Kallas s-a retras din cursa pentru funcția de top a NATO după ce i s-a spus că nu va avea sprijinul SUA, Franței și Germaniei (acum este favorită pentru a fi următoarea șefă a diplomație europene). Statele membre se temeau că numirea ei va fi văzută de Moscova ca o escaladare a ostilităților.

Una dintre primele sarcini ale lui Rutte în calitate de șef NATO va fi să numească un adjunct, iar el va fi sub presiune pentru a numi pe cineva dingtr-o țara membră din est.

5. Liderii europeni care îl susțin pe Putin

Rutte va trebui să convingă mai mult decât pe Trump pentru a menține Alianța viabilă și prosperă. În întreaga Europă, partidele de extremă-dreapta care sunt sceptice față de NATO și care îl susțin pe Putin sunt în creștere. Franța, de exemplu, se află în pragul alegerilor parlamentare care ar putea aduce o victorie semnificativă partidului de extremă dreapta Adunarea Națională al lui Marine Le Pen.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget