Ce strategie are UE pentru ţigani : fără căsătorii între copii şi mai mulţi bani de la Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rromii nu vor să fie numiţi ţigani

Deputaţii europeni au stabilit astăzi, la Strasbourg, care sunt cele mai importante măsuri care trebuie aplicate în statele membre pentru a integra cea mai numeroasă minoritate din Europa: 10-12 milioane de cetăţeni de etnie romă.

Rromii din Europa ar trebui să beneficieze de măsuri care să le asigure acces egal la angajare și educație, protecţie în faţa discriminării, în timp ce fondurile UE trebuie mai bine folosite, iar femeile de origine romă implicate în dezvoltarea politicilor guvernamentale, au declarat reprezentanţii Comisiei pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European (PE).

Urmăreşte dezbaterea românească: să se numească "rom" sau "ţigan"

Populația de origine romă a suferit din cauza discriminării sistematice și a "unui grad intolerabil de excludere," susţin eurodeputaţii din Comisia LIBE care au adoptat cu 50 de voturi „pentru" şi unul „împotrivă" o rezoluţie privind romii.


"Sper doar că viitoarea propunere a Comisiei va ține cont de prioritățile noastre, aceleași ca și cele din programul președinției maghiare. Acesta este un pas important înainte spre o adevărată strategie comună pentru incluziunea romilor în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.", a declarat raportorului Parlamentului, Lívia Járóka (PPE, HU).

Apăraţi de expulzări

Membrii PE au stabilit că strategia pentru rromi ar trebui să se refere la toate formele de încălcare a drepturilor romilor, inclusiv "discriminarea, segregarea, discursul care instigă la ură, profilele etnice și amprentarea ilegală, precum și evacuarea și expulzarea ilegală."

Statele membre și Comisia au fost invitate să adopte măsuri de combatere a muncii la negru și care ar putea promova angajarea romilor în administrația publică.

Educaţie pentru fete

Strategia UE ar trebui să abordeze nevoile specifice ale femeilor de origine romă, implicându-le în dezvoltarea politicilor și stopând practica căsătoriilor între copii. Susținerea educației pentru fete ar trebui de asemenea inclusă în strategie. Toți cetățenii romi ar trebui să fie de asemenea înregistrați în registrele de nașteri, căsătorii și decese, se arată în raportul PE.



De asemenea, susţine PE, strategia ar trebuie să abordeze abolirea segregării școlare, prin angajarea mediatorilor școlari romi și creșterea numărului profesorilor de origine romă. Identitatea copiilor romi ar trebui protejată, făcând educația disponibilă în propria lor limbă.

Folosiţi mai bine banii UE

Comisia pentru Libertăți civile a cerut alocarea unor fonduri pentru a susține strategia pentru romi în următorul cadru financiar multianual (2014-2020). Deputații europeni spun că e nevoie de organisme UE de sprijin pentru a asigura o finanțare comunitară care să ajute inițiativele locale și să raporteze la timp folosirea deficitară a fondurilor.

Ce urmează

Plenul Parlamentului va vota strategia pentru integrarea romilor în luna martie. Comisia Europeană este așteptată să-și prezinte propunerea în aprilie, iar Consiliul European (statele membre) ar trebui să adopte strategia la reuniunea din 24 iunie. Integrarea romilor este una din prioritățile președinției maghiare.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă