Brexit. Şefii diplomaţiilor din ţările fondatoare UE , reuniune la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de externe din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene s-au reunit sâmbătă la Berlin, pentru a discuta consecinţele deciziei istorice a Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, în timp ce liderul Parlamentului European îl acuză pe David Cameron că a luat ostatic un continent întreg, relatează AFP.

Între consternare şi apeluri la calm, liderii şi oficialii europeni se mobilizează pentru a face în aşa fel încă, după şocul Brexit, tranziţia să fie cât mai puţin dureroasă posibil.

În aceste condiţii, ministrul german de externe Frank-Walter Steinmeier îi va primi pe omologii săi Jean-Marc Ayrault (Franţa), Bert Koenders (Olanda), Paolo Gentiloni (Italia), Didier Reynders (Belgia) şi Jean Asselborn (Luxemburg) pentru “o discuţie pe teme actuale ale politicii europene”, se arată într-un comunicat al MAE de la Berlin.

Steinmeier şi-a exprimat regretul după votul britanicilor, favorabili în proporţie de 51,9% Brexit, potrivit rezultatelor oficiale. El a vorbit de o “zi tristă pentru Europa şi Marea Britanie”.

Parisul şi Berlinul le vor prezenta partenerilor lor “soluţii concrete” pentru a face UE “mai eficientă”, “fără a intra în mari construcţii”, a explicat Ayrault pentru AFP.

Cancelarul Angela Merkel, care şi-a exprimat regretul faţă de “lovitura dată Europei” şi “procesului de unificare europeană”, i-a invitat luni la Berlin, pentru o dezbatere, pe preşedintele francez Francois Hollande şi pe şeful Guvernului italian Matteo Renzi. Ea îl va primi separat şi pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

După Brexit, “Germania va continua să joace un rol central, chiar şi mai important, în cadrul Uniunii Europene”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru cotidianul Bild.

Referendumul a lăsat în urmă o ţară divizată: Londra, Scoţia şi Irlanda de Nord voiau să rămână în UE, în timp ce nordul Angliei şi Ţara Galilor au votat pentru ieşire.

O petiţie semnată de peste 2 milioane de persoane cere convocarea unui nou referendum, în timp ce o alta, semnată de 90.000 de oameni, cere independenţa Londrei şi rămânerea sa în UE.

Premierul conservator David Cameron şi-a anunţat demisia, la câteva ore după publicarea rezultatelor. El a declarat, însă, că va rămâne în funcţie până la desemnarea unui nou lider de către partidul. El a adăugat că îi va lăsa succesorului său sarcina de a desfăşura negocierile cu UE privind procesul de ieşire a ţării sale.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a descris drept drept “scandaloasă” alegerea lui Cameron de a demisiona abia în octombrie. “Un continent întreg luat ostatic de această decizie”, a spus el pentru postul de televiziune ARD.

Sâmbătă, cotidienele britanice reflectau opiniile contradictorii ale alegătorilor. “De ce ar trebui să fac eu munca murdară?”, titra pe prima pagină tabloidul The Sun, alături de o fotografie a lui David Cameron, cu o figură frustrată. Daily Telegraph, conservator şi pro-Brexit, anunţa “Naşterea unei noi Marii Britanii”, în timp ce The Independent titra “Bine aţi venit pe insula Boris”, o referire la fostul primar al Londrei, Boris Johnson, care a făcut campanie pentru Brexit.

“Înclină-te, Marea Britanie”, afirmă Daily Mail, salutând “ziua în care masele tăcute din Marea Britanie s-au ridicat împotriva clasei poltice arogante şi inaccesibile”.

În condiţiile în care mişcările populiste iau amploare în toată Europa, Brexit ar putea provoca o reacţie în lanţ. Şefa extremei-drepte franceze, Marine Le Pen, şi deputatul de extremă-dreapta olandez Geert Wilders, au cerut deja organizarea de referendumuri în ţările lor.

Londra urmează să intre în lungul tunel al negocierilor cu UE privind condiţiile de ieşire, ce ar putea dura circa doi ani. După aceea, Marea Britanie va rămâne legată de UE prin acordurile existente.

UE a clarificat modul în care Marea Britanie poate lansa procesul oficial de negociere pentru ieşirea din blocul comunitar

Uniunea Europeană a clarificat modul în care Marea Britanie poate lansa procesul oficial de negociere pentru ieşirea din blocul comunitar, după referendumul de joi, relatează BBC News.

 Un purtător de cuvânt al Consiliului European, organismul care defineşte direcţia şi politică şi priorităţile UE, a afirmat sâmbătă că activarea Articolului 50 este actul oficial pe care trebuie să îl întreprindă “Guvernul britanic la adresa Consiliului European”.

“Trebuie întreprins în mod inechivoc, cu intenţia explicită de a declanşa Articolul 50”, a explicat purtătorul de cuvânt.

“Acest lucru poate fi făcut fie printr-o scrisoare către preşedintele Consiliului European, fie printr-o declaraţie oficială la o reuniune a Consiliului European notată corespunzător în transcriptul oficial al întâlnirii”, a adăugat el.

Activarea Articolul 50 va lansa un proces de negociere a termenilor în care Marea Britanie va părăsi blocul comunitar. În mod normal, negocierile vor dura doi ani. Însă, în cazul în care toţi liderii statelor rămase vor fi de acord, discuţiile pot fi prelungite.

Sâmbătă, cancelarul german Angela Merkel a declarat că UE “nu trebuie să fie deosebit de urâcioasă din vreun punct de vedere” în negocierile cu Marea Britanie. Ea a subliniat că determinarea altor ţări să rămână în UE nu ar trebui să fie o prioritate a discuţiilor.

Merkel a atras atenţia că nu va face presiuni pentru o retragere accelerată. “Nu ar trebui să dureze o veşnicie, este adevărat, dar nu voi lupta pentru un interval de timp scurt”, a adăugat şefa Guvernului de la Berlin.  

Declaraţiile sale au venit după ce mai mulţi miniştri de externe din UE, inclusiv cel al Germaniei, i-au cerut Londrei să implementeze rapid ieşirea.

“Acest proces ar trebui lansat cât mai repede posibil, pentru a nu rămâne în incertitudine, ci pentru a ne concentra pe viitorul Europei”, a spus şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier.

Omologul său olandez Bert Koenders a atras atenţia că blocul comunitar nu poate accepta un vid politic.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”