8.000 de euro şi un BMW la mâna a doua, preţul unui bebeluş scos la vânzare de grup de români în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece persoane sunt judecate marţi şi miercuri la Marsilia sub acuzaţia că au luat parte la un trafic cu bebeluşi, relatează postul francez BFMTV în pagina electronică. Suma de 8.000 de euro şi un BMW de ocazie era preţul unui bebeluş, precizează postul.

Traficul de copii este judecat la Tribunalul Corecţional din Marsilia. Cumpărătorul era un cuplu steril care-şi dorea un copil, vânzătorii propunând cumpărarea copilului la naştere. 

În centrul scandalului, potrivit procurorilor, se află un român în vârstă de 35 de ani, şi partenerii celor trei surori ale sale, în vârstă de 42, 33 şi 25 de ani. Toţi patru sunt acuzaţi de trafic de fiinţe umane şi compar ca deţinuţi la Marsilia, unde riscă până la zece ani de închisoare.

Carmen şi soţul ei, Mike, se află printre inculpaţi. Ei sunt suspectaţi că l-au cumpărat pe Tony, pe când era bebeluş, în iunie 2013, în schimbul sumei de 8.000 de euro şi unui BMW. În opinia lui Carmen, care nu contestă faptele, era vorba despre a putea în sfârşit să fie mamă, în contextul în care cuplul era steril de zece ani.

"Am salvat un bebeluş din mizerie. Pentru noi, în ochii legii, ceea ce-am făcut era bine, deoarece, poate că astăzi, fără noi, (bebeluşul) ar fi mort", dă asigurări Carmen. "Mama sa mi-a explicat că avea şase copii, că nu avea bani să-i îngrijească, că pe al şaptelea nu-l putea creşte şi că i-ar fi, deci, mai bine cu noi", continuă ea.

La rândul său Mike a declarat pentru postul RMC că nu înţelege ce i se reproşează. El nu avea conştiinţa comiterii unei infracţiuni. "Pentru mine este un dar de la Dumnezeu, pentru că se împlineau zece ani de când încercam să facem un copil. Tatăl ne-a spus că avea un copill de dat. Eu nu l-am forţat. Am întrebat-o de mai multe ori pe mamă, iar de fiecare dată îmi spunea «vi-l dau, vi-l dau din tot sufletul»".

Vânzătorii de bebeluşi sunt romi de la Marsilia, apăraţi de către avocatul Daniel Roscio. Nici ei nu se gândeau că încălcau legea. 

"Sunt nişte oameni care trăiesc în condiţii rudimentare, într-un fel de caverne neamenajate. Sunt complet săraci din punct de vedere intelectual, material şi profesional. Sunt în bula lor, în altă lume, o lume paralelă. Ei trăiesc într-un Ev Mediu judiciar", a declarat avocatul pentru emisiunea Bourdin Direct a BFMTV.

În prezent, Tony are 22 de luni. El locuieşte la o familie la care a fost plasat, în departamentul Bouches-du-Rhône (sud-est), iar mama sa biologică trăieşte în România. Însă Carmen speră să-l poată adopta. "Sper din tot sufletul să-l pot recupera şi începe demersurile de adopţie. Ne lipseşte foarte mult, suntem foarte nefericiţi fără el", afirmă ea.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!