Remedii care tratează insolaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insolaţia îţi dă stări de oboseală, slăbiciune, dureri de cap, dar şi greaţă

O zi petrecută sub soarele arzător al verii îţi poate aduce, în afară de un bronz frumos, şi o neplăcută insolaţie. Află care sunt simptomele acesteia, dar şi cum să scapi cât mai repede de simptomele acesteia.

Insolaţia îţi dă stări de oboseală, slăbiciune, dureri de cap, dar şi greaţă. Totodată, o persoană afectată de insolaţie are pielea roşie şi fierbinte, nu transpiră, deşi temperatura corpului este crescută (peste 38 de grade Celsius).În formele mai grave, pacientul îşi poate pierde cunoştinţa, poate avea stări de confuzie, convulsii. Cei în cauză simt că inima le-o ia la goană şi pot suferi şi de crampe musculare.

Ce trebuie făcut

În cazul unui pacient cu insolaţie, trebuie chemată ambulanţa. Până când sosesc medicii, cel în cauză trebuie să stea într-un loc răcoros, la umbră. Este bine să stea întins, şi să poarte cât mai puţine haine, pentru ca pielea să poată să respire.

De asemenea, compresele cu apă la temperatura camerei, aplicate pe braţe, pe burtă şi pe frunte sunt de mare ajutor bolnavului. Dacă este posibil, pacientul poate fi înfăşurat în cearceafuri sau prosoape ude.

Citeşte continuarea articolului pe clickpentrufemei.ro.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA