Plante care purifică aerul din casă. Ce minuni fac „elixirul tinereții“ și „floarea vieții“, cum le îngrijești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele plante nu sunt doar de decor în casă, ci fac adevărate minuni pentru sănătate. Fără să știm, acestea purifică aerul, aduc beneficii suferinzilor de astm, iar altele chiar ajută la îndepărtarea mucegaiului din locuință.

Ficusul, o plantă ușor de întreținut FOTO Getty Images

Conform studiilor realizate în decursul timpului, aproximativ 100 de substanţe chimice volatile sunt emanate, în medie, de materialele sintetice din locuinţă. Există anumite plante care purifică aerul în casă, aşa că atunci când doriţi să adăugaţi un ghiveci cu flori în „grădina“ interioară ţineţi cont şi de calităţile care ajută la „eliminarea“ toxinelor.

În anii ‘80, NASA (Agenţia Spaţială Americană) în colaborare cu Associated Landscape Contractors of America, a studiat mai multe plante pentru a vedea care au capacitatea de a purifica aerul din spaţiile închise. Bineînţeles, concluziile pot fi aplicate cu succes nu numai în interiorul navetelor spaţiale, ci şi în spaţiile închise de pe Pământ.

Benefică persoanelor cu alergii și astm

Iedera englezească oferă prospețime aerului și este benefică persoanelor cu astm sau diverse alergii. De asemenea, planta îndepărtează formaldehida, mucegaiul, dar și benzenul regăsit în detergenți, materiale sintetice și pesticide. Iedera a fost desemnată în 2010 planta medicinală a anului, relatează urban.ro

Denumita „floarea vieții”, crizantema, care are un parfum unic, este eficentă pentru îndepărtarea amoniacului, dar mai ales a benzenului. Acesta este considerat un agent cancerigen, prezent în mase plastice, țigări și substanțe chimice.

Gerbera sau margareta nobilă este indicată a fi plasată în dormitor deoarece purifică aerul și este de mare ajutor celor care suferă de tulburări ale somnului.

Supranumita si „elixirul tineretii”, Aloe Vera este o plantă perenă, cu frunze în formă de triunghi, cărnoase și cu marginile crestate. "Planta miracol” în ghiveci echivalează cu 9 filtre biologice de aer.  Planta este originară din  Africa de Nord și este utilizată cu succes în fitoterapie și cosmetică.

Ficusul eliberează un conținut crescut de oxigen

Originar din India, ficusul sau planta de cauciuc purifică aerul din încăperi, fiind eficient la eliminarea formaldehidei și tricloroetilenului din aer, eliberând un conținut crescut de oxigen.

Foarte usor de întreținut, ficusul este un arbust decorativ, cu frunze groase, mereu verzi și lucioase, iubitor de apă și lumină indirectă. Cu toate acestea, excesul de apă poate provoca ofilirea plantei și putrezirea rădăcinilor.

Feriga este una dintre cele mai eficiente plante pentru filtrarea aerului, contribuind la sporirea nivelului de umiditate și oxigen dintr-o cameră cu lumină indirectă, nu foarte calduroasă. Îndepărtează cu succes mucegaiul, xilenul și formaldehida.

Este o planta erbacee, perenă, toxică pentru câini și pisici, dar care se întreține ușor, la umbră, având nevoie de umiditate permanentă.

Dracaena este o plantă decorativă de interior, populară și rezistentă, care nu necesită o atenție deosebită. Se descurcă cu lumin puțină și este un excelent purificator al aerului. Reușește să absoarbă noxe precum benzenul și substantele volatile din vopseluri și adeziv.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid