Obişnuieşti să mănânci sâmburi de caise? Cât de sănătoşi sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caisele pot fi mâncate în orice cantitate, pe când sâmburii conţin o substanţă periculoasă pentru sănătate

Consumul sâmburilor de caise a început să câştige în popularitate, în ultimii ani,, însă acest obicei ar putea fi riscant pentru sănătate din cauza unei substanţe foarte toxice.

Sâmburii de caise sunt folosiţi de cele mai multe ori pentru a obţine un gust suplimentar, fiind recomandaţi ca un superaliment în multe reţete, însă consumul nemăsurat ar putea fi riscant pentru sănătate, potrivit webmd.com.

Regulamentele europene în materie avertizează însă că fie şi într-o cantitate mică sâmburii pot fi periculoşi din pricina conţinutului de cianură, o otravă a cărei toxicitate creşte exponenţial la contactul cu apa, deci şi în timpul mestecării.

Reprezentanţii Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentară – EFSA – au declarat că un consum de trei sâmburi de caise poate depăşi nivelul de siguranţă, iar în privinţa copiilor riscul este şi mai mare.

Simptomele otrăvirii cu cianură

Mai exact, sâmburii conţin un compus numit amigdalină care se transformă în cianură în momentul în care sunt consumaţi.

În anumite cazuri, întoxicaţia cu cianură poate fi fatală, iar simptomele includ: greaţă, febră, dureri de cap, sete, insomnie, letargie, dureri musculare, nervozitate, tensiune sanguină scăzută.  

Potrivit reprezentanţilor EFSA, riscul otrăvirii cu cianură provenită din sâmburii de caise este determinat de greutatea corporală. Astfel, un adult poate consuma în siguranţă echivalentul a maximum trei sâmburi,  în timp ce pentru copiii mici cantitatea maximă permisă este de mai puţin de jumătate dintr-un sâmbure mic.

Reprezentanţii EFSA mai spun că acest produs care se vinde pe piaţa europeană este cel mai adesea importat şi că, deşi este prezentat drept un produs care are proprietăţi anticancerigene, nu există studii care să susţină acest lucru.

EFSA mai spune că adesea, consumatorii sunt încurajaţi să mănânce 10 până la 60 de sâmburi de caise pe zi, cantitate care depăşeşte cu mult nivelurile maxime de substanţă toxică admisă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”