5 remedii care reglează digestia după excesele de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combate tulburările digestive de după Sărbători cu remedii naturale FOTO: Shutterstock

După mesele cu două-trei feluri de mâncare la care s-au adăugat cantităţi importante de alcool, aparatul digestiv se resimte. Îi poţi veni în ajutor, pentru a începe cu bine săptămâna de lucru, cu un tratament natural de scurtă durată.

1. Lemnul dulce

Rădăcinile dulci-amare ale acestei plante sunt eficiente împotriva mai multor tipuri de probleme digestive, dar sunt recomandate mai ales pentru combaterea arsurilor la stomac. Lemnul dulce ajută la refacerea mucoasei care căptuşeşte pereţii stomacului şi îi protejează de acţiunea acidă a sucurilor gastrice.

În caz de reflux gastro-esofagian, se recomandă câte 2-5 grame de rădăcină uscată de lemn dulce, sub formă de pudră, de trei ori pe zi. Din aceeaşi cantitate se poate prepara o infuzie sau un decoct (pentru acesta din urmă, rădăcinile se fierb direct în apă). Remediul se ia pe stomacul gol. „Lemnul dulce este un remediu puternic, cu acţiune antiinflamatoare de tip cortizonic şi ajută la diminuarea simptomatologiei“, explică medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica MedAs din Capitală.

2. Ridichea neagră, vedeta zilei de după excese culinare

Balonările şi stările de greaţă, pe de altă parte, se tratează foarte bine cu ajutorul remediilor pe bază de ridiche neagră. De aceea, ridichea neagră este considerată de specialişti vedeta zilei de după excesele culinare de Sărbători. De asemenea, rădăcinoasa are proprietăţi detoxifiante, deci ne ajută să eliminăm din organism toxinele acumulate prin consumul excesiv de carne.

Se recomandă nu mai mult de un mililitru de suc de ridiche neagră de două-şase ori pe zi. Atenţie, nu trebuie să depăşim 100 ml de suc de ridiche neagră pe zi şi nici să ţinem tratamentul mai mult de patru-cinci zile.

3. Bicarbonatul de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este recunoscut pentru calităţile sale de aliat al stomacului suferind, mai ales în caz de aciditate crescută (bicarbonatul de sodiu fiind puternic alcalin). Atunci când apar tulburările la nivelul stomacului, specialiştii recomandă câte o linguriţă de bicarbonat de sodiu dizolvat într-un pahar mare cu apă rece.

Este foarte important să nu facem exces de acest remediu, pentru că utilizarea frecventă a bicarbonatului de sodiu, care are alcalinitate ridicată, poate duce la agravarea arsurilor stomacale, în loc să le atenueze.

4. Menta

Tulburările digestive de tipul dereglărilor de tranzit intestinal răspund cel mai bine la tratamentul cu remedii pe bază de mentă. Se administreză în mai multe forme:

  • De ulei esenţial – 2-4 picături de ulei esenţial de mentă diluat în ulei vegetal, de trei ori pe zi.
  • De infuzie – o lingură de frunze uscate în 150 ml de apă fierbinte. Se lasă la infuzat 10 minute.
  • De tinctură – 2-5 ml de trei ori pe zi.

„De asemenea, un efect demonstrat împotriva constipaţiei îl are amestecul de uleiuri esenţiale de mentă, cimbru şi sunătoare, în amestec cu miere şi cu propolis“, precizează medicul Ruxandra Constantina.

5. Anghinarea

Încă din vremea Greciei şi Romei antice, anghinarea importată din Egipt se folosea pentru facilitarea digestiei. De atunci, ea a rămas recunoscută ca un remediu eficient împotriva tulburărilor digestive. Cinarina, principiul activ din compoziţia plantei, este responsabilă cu detoxifierea organismului şi cu îmbunătăţirea digestiei prin stimularea secreţiei de bilă. Se administrează sub formă de extract de anghinare sau frunzele uscate (2 grame) se infuzează în 200 ml de apă fierbinte şi se beau trei căni pe zi.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid