De ce merită să îţi repari căsnicia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fericirea până la adânci bătrâneţi nu există, dar uneori poate apărea o pasiune profundă care să fie mai de preţ decât extazul trecător, scrie The Telegraph.


„Încă aştept să cunosc cuplul care trăieşte într-o stare permanentă de extaz timp de mai multe decenii”, scrie jurnalista Rowan Pelling, referindu-se la acele relaţii de lungă durată în care, adesea, dragostea este umbrită de rutină sau de alte neplăceri şi în care se ajunge la despărţire tocmai din acest motiv.

„Sunt mulţi cei care afirmă că nu se plictisesc niciodată în căsnicie”, spune Rowan, argumentând că, de fapt, plictiseala  întârzie să apară atunci când în cuplu îşi fac loc activităţile excentrice sau cele prin care monotonia este alungată în mod forţat. Cu toate acestea, nici măcar o astfel de situaţie nu este de preferat.

„Chiar şi atunci când ai norocul să te căsătoreşti cu cineva interesant”, spune ea, nu te poţi aştepta la sesiuni permanente de amuzament, deoarece aşa ceva ar fi nerealist. Pilda unui mariaj reuşit este, pentru jurnalista britanică, relaţia de 65 de ani dintre Regina Angliei şi Ducele de Edinburgh.

Ideea că relaţiile ar trebui însoţite de romantism sau de pasiuni puternice provine din scrierile lui Burgess, din 1927, potrivit scriitorului Victor de Munck. În lucrarea sa, „Romantic Love and Sexual Behavior”, Munck arată că încă de atunci căsătoria a fost idealizată şi îmbogăţită de aşteptări nerealiste cu privire la parteneri şi la relaţii.

„Cu trecerea timpului şi, adesea, după căsătorie, aceşti indivizi ajung să îşi dea seama că aşteptările lor nu se împlinesc. Această revelaţie provoacă adesea insatisfacţie: în principiu, luna de miere s-a terminat”.

Tocmai acest proces de idealizare ameninţă, în mod paradoxal, instituţia căsătoriei şi este considerat responsabil pentru rata divorţurilor şi pentru numărul crescut de familii monoparentale. Prin urmare, chiar şi în dragoste, echilibrul este esenţial.

Pentru cei care au impresia că sunt nefericiţi în cuplu, studiile arată că infidelitatea nu este rezervată exclusiv uniunilor în care există probleme, potrivit unui articol apărut în „USA Today”.

Una dintre descoperiri arată, de pildă, faptul că numai un sfert dintre bărbaţi au recunoscut că au probleme în cuplu înainte de a înşela. Nu există un termometru care să măsoare temperatura dragostei într-o căsnicie, iar monotonia poate fi depăşită în cele din urmă.

Când ajungi să treci cu vederea rutina? Rowan Pelling susţine că asta se va întâmpla când vei „preţui pasiunea pentru soţul tău mult mai profund decât artificiile sexuale trecătoare”.

Iar pentru cei care nu cred în asta, Pelling mai are un sfat. „În orice caz, trebuie să fii căsătorit cel puţin câteva decenii pentru a aprecia această vorbă”, încheie aceasta.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie