Microsoft, aproape de cea mai mare reorganizare sub şefia lui Steve Ballmer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steve Ballmer pregăteşte o reorganizare la Microsoft. El ştie asta, dar nu toţi angajaţii ştiu asta.

Google îşi închide serviciul Reader până la 1 iulie, iar Microsoft îşi regândeşte organizarea internă până atunci. Omul responsabil de această decizie este Steve Ballmer, dar el nu le-a cerut avizul tuturor directorilor companiei.

Microsoft pregăteşte o schimbare atât de mare în politica sa organizaţională, încât unii oameni din conducere nu sunt siguri de posturile lor, notează The Verge. „Este prima dată după mult timp când pare că vor fi schimbări majore, inclusiv câteva plecări“, a declarat o sursă din interiorul Microsoft pentru All Things D.

Ballmer se pare că are în vedere o nouă structură care ar crea în interiorul Microsoft patru divizii: cea de enterprise business, de hardware, de aplicaţii şi servicii, şi una pentru sisteme de operare. În ceea ce priveşte această ultimă divizie, s-ar putea să nu mai fie vorba de Windows Phone şi Windows clasic, ci de o singură echipă care răspunde de ambele. Conducerea ar fi asigurată de Terry Myerson, de la Windows Phone, şi Julie Larson-Green, de la Windows.

Logica din spatele acestei restructurări este că cele două mari divizii ale Microsoft, cea mobilă şi cea clasică, a PC-urilor, ar fi una singură şi unificarea celor două platforme ar înlesni o dezvoltare mai rapidă. Asta după ce în ultimele versiune ale sistemelor de operare Microsoft a ajuns să folosească acelaşi kernel.

Microsoft are în pregătire şi evenimentul Build destinat dezvoltatorilor. Este un fel de WWDC al Microsoft, iar pe parcursul acestuia vor fi prezentate noutăţile din Windows Phone şi Windows 8. În plus, la 1 iulie Microsoft trece la noul an fiscal, astfel că reorganizarea se va petrece până atunci. Iar dacă aceasta se confirmă, va fi prima mare restructurare de când Ballmer conduce compania, după plecarea lui Bill Gates.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre Microsoft: 

Microsoft versus Apple şi Google: Siri şi Google Now vor avea concurenţă mai serioasă pe Windows Phone 8

Microsoft îi „mituieşte“ pe dezvoltatorii de aplicaţii

Microsoft schimbă strategia, Xbox One devine o consolă mai „prietenoasă“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică