FOTO VIDEO Sony te aduce mai aproape de ceea ce vrei să fotografiezi cu trei noi camere superzoom lansate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony HX300 este un aparat foto high zoom „împachetat“ într-un corp de aparat foto DSRL. Imaginile pot fi aduse mai aproape cu zoom-ul de până la 50x. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Sony a lansat astăzi un trio de aparate foto dedicate acelor utilizatori care nu vor să se complice cu un DSLR, dar preferă imagini mai bune decât cele realizate de un telefon. Astfel, Sony mizează pe categoria „high zoom“, cel mai bun model prezentat astăzi fiind capabil de mărirea imaginii de până la 50 de ori, bazându-se doar pe zoom optic.

Noile aparate foto pe care Sony le propune pe piaţă sunt, în ordinea mărimii, performanţelor şi orientării spre public, următoarele: Sony WX300 - cel mai mic, mai compact dintre cele trei, dar capabil de conexiune WiFi; Sony HX50 - un aparat foto potrivit exploratorilor urbani; şi Sony HX300 - vârful de gamă, un aparat high zoom îmbrăcat într-un corp de DSLR.

Lucian Rădulesuc, branch manager Sony România, Moldova şi Bulgaria, a afirmat că Sony mizează pe această piaţă, high zoom, pentru că 25% din camerele compacte sunt gândite astfel, iar dintre toate Sony HX50 este cea mai potrivită.

„Camerele se reinventează. Este segmentul acesta high zoom care a tot crescut în ultimii ani“, a afirmat acesta. În egală măsură, Sony a renunţat să mai lanseze camere foto compacte ieftine şi preferă să joace pe piaţa preţului mediu, iar pentru cerinţe mai ridicate există gama mirrorless Nex şi seria Alpha.

Cele trei prezentate de Sony astăzi se orientează pe trei categorii de clienţi. La aceştia încearcă Sony să ajungă şi sunt cei care preferă atât telefonul, cât şi o cameră foto cât mai uşor de cărat sau cu cât mai puţine configurări pentru a face o poză.

Sony WX300 este potrivit pentru cine vrea un aparat foto compact, dar suficient de versatil pentru tot felul de poze, mai ales cele realizate în vacanţe. Cu un design elegant, Cyber-shot WX300 este cea mai mică şi uşoară cameră digitală din lume care vine cu un zoom optic puternic de 20x. Camera este capabilă să fotografieze 500 de imagini de la o singură încărcare. Prin conectivitatea la smartphone, pe care îl poţi folosi pe post de declanşator, este foarte uşor să te fotografiezi alături de grupul care te însoţeşte, se arată în comunicatul remis „Adevărul“.

Stabilizatorul optic SteadyShot elimină efectul tremuratului mâinilor pentru a obţine fotografii clare şi este de două ori mai eficient la zoom ridicat decât generaţia anterioară Cyber-shot HX20V cu zoom 20x. Stabilizarea imaginilor este îmbunătăţită şi datorită funcţiei Active Mode, care asigură calitatea clipurilor video. 

Sony HX50 cântăreşte doar 272 de grame şi este echipată cu un senzor Exmor R CMOS de 20,4 megapixeli şi cu tehnologia de stabilizare a imaginii Optical SteadyShot, care garantează claritatea imaginilor surprinse chiar şi atunci când foloseşti zoom 30x.

Procesorul Bionz permite realizarea unor fotografii cu zgomot redus de imagine, cu rezoluţie înaltă, chiar şi în condiţii de iluminare slabă. Compatibilitatea cu tehnologia Triluminos Colour permite redarea pozelor în culori vii pe televizoarele Bravia Triluminos Display.

Sony Cyber-shot HX300 un companion de nădejde pentru expediţiile experimentale. Cu aspectul şi manevrabilitatea unui DSLR, noua Cyber-shot HX300 oferă confortul unei călătorii lejere, fără grija şi greutatea obiectivelor suplimentare, fie că plănuieşti o expediţie în Delta Dunării, unde vrei să surprinzi bătăile de aripi ale pelicanilor sau fie că vrei să fotografiezi migraţia antilopelor gnu din estul Africii.

Cu un zoom optic 50x – printre cele mai mari la o compactă – obiectivul Carl Zeiss Vario-Sonnar T acoperă o întreagă gamă de posibilităţi de fotografiere, de la vacanţe şi safari, până la sporturi şi concerte în aer liber. Pentru astfel de aventuri nu trebuie să îţi lipsească bocancii, trepiedul, un flash şi un carneţel de notiţe, te sfătuiesc finaliştii competiţiei Sony World Photography Awards 2013.

În premieră pentru un Cyber-shot, HX300 este dotată cu noul stabilizator optic SteadyShot îmbunătăţit pentru imagini mai clare chiar şi la zoom ridicat. Poziţia unui al doilea grup de elemente ale obiectivului se schimbă pentru a corecta tremuratul mâinilor, făcând încadrarea de două ori mai uşoară.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Află mai multe despre alte produse Sony: 

FOTO VIDEO Lansare Sony: cel mai uşor Ultrabook touch ajunge în România. Sony Vaio Pro, alternativă la Macbook Air

VIDEO Cel mai dorit gadget de la Apple este oferit de Sony într-o versiune nouă

Sony şi-a dezvăluit ultimul produs: Xperia Z Ultra este răspunsul japonezilor la Galaxy Note 2 de la Samsung

FOTO Sony poate stabili un record: noile informaţii despre Xperia Honami arată că acesta ar putea înregistra video 4K

Lansare Sony - aparate foto high zoom. from razvanbaltaretu

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online