Omul care a ținut cea mai lungă dietă din lume: nu a mâncat mai mult de un an

0
Publicat:

Angus Barbieri și-a dorit atât de mult să slăbească, încât a intrat în istorie drept omul care a ținut una dintre cele mai drastice cure, în urma căreia a pierdut 125 de kilograme.

Angus Barbieri a trăit mai mult de un an de zile doar cu apă, ceai și cafea

În 1965, la 27 de ani, scoțianul Angus Barbieri suferea de obezitate și a decis că doar ajutorul de specialitate îl va conduce spre o viață normală. Cântărea 207 kilograme când s-a internat la un spital din Scoţia și le-a cerut medicilor să-l ajute. A început o perioadă de post în care, timp de 382 de zile, nu a consumat niciun fel de hrană solidă. Aceasta este una dintre cele mai lungi perioade de post înregistrate în istoria medicală.

Barbieri a fost supravegheat îndeaproape de medici pe întreaga perioadă de post. În timpul postului său extrem, el a consumat doar lichide: apă, ceai, cafea. Scopul său inițial a fost să piardă în greutate, dar, pe măsură ce acest lucru se întâmpla, tânărul își dorea mai mult.

Doctorii nu se așteptau ca acest experiment să dureze prea mult, dar au fost de acord să-l monitorizeze pe Angus. Pentru a compensa lipsa de nutrienți, i-au prescris vitamine și suplimente de minerale, inclusiv potasiu și sodiu.

Potrivit dibetes.co.uk, după ce a fost externat, tânărul făcea vizite frecvente la spital și rămânea adesea peste noapte. I se făceau teste regulate de sânge, care arătau că organismul său funcționa surprinzător de bine. Corpul său a început să se adapteze la lipsa de hrană prin arderea propriilor rezerve de grăsime pentru energie.

În ultimele opt luni, nivelul de glucoză din sânge a fost constant foarte scăzut, dar scoțianul nu a suferit efecte secundare. În ultimele luni a început să adauge un praf de zahăr sau foarte puțin lapte în cafea și ceai.

Dup 382 de zile, când a ajuns la greutatea visată (82 de kilograme), Angus Barbieri a renunțat le regim. Potrivit Chicago Tribune, el uitase gustul mâncării. Prima sa masă a constat într-un un ou fiert și o felie de pâine cu unt. Cinci ani mai târziu, cântărea 98 de kilograme, dar nu a mai revenit niciodată la greutatea inițială. A murit în 1990, la 51 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată