FOTO Regina Elisabeta a II-a iubea animalele. A avut peste 30 de câini și a crescut cai de curse

0
Publicat:

Încă din copilărie, suverana britanică a arătat o pasiune evidentă pentru toate animalele, însă caii pursânge și câinii din rasa Corgi au fost preferații ei.

Regina Elisabeta a II-a era însoțită peste tot de câinii săi din rasa Corgi FOTOGRAFII Profimedia

Ca parte a educației sale, regina a început să ia lecții de echitație la o vârstă fragedă, iar călăria și cursele de cai au fost poate cea mai mare pasiune a sa. Până în ultimii ani de viață, în pofida problemelor de sănătate, suverana a continuat să facă plimbări călare.

Și nici nu e de mirare, căci această pasiune de o viață a început pe când avea doar patru ani, vârstă la care a primit primul său ponei, pe nume Peggy, un cadou de la bunicul său, Regele George al V-lea.

Pe lângă faptul că era pasionată de călărie, Elisabeta a II-a a fost un crescător activ de cai de curse și a lucrat îndeaproape cu personalul regal pentru a avea cele mai frumoase și performante exemplare.

Regina Elisbeta a II-a a crescut cai de curse

De-a lungul anilor, și-a înscris caii și a câștigat la fiecare cursă clasică britanică, cu excepția Epsom Derby. Caii săi au concurat în peste 3.000 de curse, i-au adus peste 500 de victorii, iar câștigurile în bani s-au ridicat la peste 8,7 milioane de lire sterline.

Chiar și în ultimii ani de viață, regina a continuat să se implice și s-a ocupat mai ales de herghelia de la Sandringham, verificând, în mod regulat, activitatea angajaților de acolo. Potrivit unor surse apropiate de Casa Regală, citate de presa internațională, regina deținea cel puțin 100 de cai pursânge.

Însă cu-adevărat celebri au fost „prietenii blănoși“ ai suveranei, câinii din rasa Corgi, care o însoțeau peste tot. De când a urcat pe tron, ​​în 1952, regina a  deținut peste 30 de câini din această rasă, iar în anumite perioade avea chiar și câte 10 exemplare.

De ce iubea Regina Elisabeta a II-a câinii din rasa Corgi

Pe când avea 7 ani, Elisabeta a văzut un Corgi la prieteni ai părinților săi și și-a dorit mult un astfel de cățeluș. Abia când a împlinit 18 ani, în 1944, tatăl ei, Regele George al VI-lea, i-a dăruit primul pui, Susan. Legătura dintre ele a fost foarte puternică și a durat 15 ani.

Întotdeauna m-am temut să o pierd, dar sunt recunoscătoare că suferința ei a fost scurtă“, spunea regina când a îngropat-o pe Susan în cimitirul animalelor de la Palatul Sandringham. De altfel, toți câinii săi sunt îngropați acolo și au mici pietre funerare.

Câinii o însoțeau peste tot pe regină, chiar și în multe vizite oficiale, și aveau un tratament regal. Fostul bucătar al Casei regale, Darren McGrady, a dezvăluit că prepara zilnic un meniu special pentru animalele reginei.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort