VIDEO O nouă descoperire arheologică în Egipt: imagini dintr-un mormânt vechi de peste 4.400 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Mormântul unui preot datând de acum 4.400 de ani a fost descoperit în situl din Saqqara, în apropiere de Cairo, de către o misiune arheologică egipteană, au anunţat sâmbătă autorităţile, scrie AFP.

Mormântul preotului numit Wahtye este datat din a V-a dinastie egipteană (între 2.500 şi 2.300 î.e.n), în timpul domniei lui Neferirkare, potrivit ministrului Antichităţilor. 

Mormântul este "excepţional de bine conservat, colorat cu sculpturi la interior. El aparţinea unui preot de rang înalt", a declarat, sâmbătă, ministrul Antichităţilor, Khaled el-Enany, în faţa invitaţilor şi a jurnaliştilor. Descoperirea conţine în special "scene care îl înfăţişează pe proprietarul mormântului cu mama sa, soţia şi familia, precum şi nişe cu statui colorate ale defuncţului şi ale familiei sale", precizează ministerul în comunicat. 

Un număr de 18 nişe şi 24 de statui au fost descoperite, potrivit aceleiaşi surse, care a dezvăluit cã în partea de jos a mormântului se află alte 26 de nişe mai mici. 

FOTO EPA 

În noiembrie, în acelaţi sit de la Saqqaa, autorităţile egiptene au anunţat descoperirea a şapte morminte, dintre care patru datează de peste 6.000 de ani. Arheologii au descoperit scarabei şi pisici mumificate. 

Situl Saqqara, în sudul oraşului Cairo, este o vastă necropolă în care se află celebra piramidă a faraonului Djeser, prima din epoca faronică egipteană. Acest monument, construit către anul 2.700 î.e.n. de arhitectul Imhotep, este considerat drept unul dintre cele mai vechi monumente de pe suprafaţa pământului. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști