Viaţa dincolo de artă. Cum şi-au câştigat existenţa cinci scriitori celebri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de a ajunge faimoşi pentru povestirile, nuvelele sau romanele lor, marii scriitori ai lumii au avut nevoie de slujbe pentru a-şi duce traiul. Unele dintre aceste slujbe erau bizare, altele legate de pasiuni ale celor care aveau să ajungă scriitorii ale căror texte le citim astăzi. De la producători de manechine din gips , la piraţi de stridii, prezentăm cinci autori şi slujbele pe care le-au avut înainte ca numele lor să fie cunoscute.

1. Afacerea cu manechine

Autorul celebrei nuvele „Şoareci şi oameni” a studiat literatura engleză, însă nu a absolvit facultatea, abandonând-o în 1925. A început prin a lucra ca ghid într-o crescătorie de peşti, în zona lacului Tahoe. În această perioadă, mai exact în 1928, şi-a întâlnit şi prima soţie, pe Carol Henning. La scurt timp, cei doi s-au căsătorit şi au început o afacere împreună, devenind producători de manechine din gips. Afacerea a dat rapid greş, moment în care, Steinbeck a fost sprijinit financiar de părinţii  săi, tânărul cuplu mutându-se într-o căsuţă deţinută de tatăl celui care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX. 

2. Cinema în faliment

După ce a absolvit facultatea în 1902, Joyce a mers la Paris pentru a studia medicina, însă un an mai târziu a fost chemat în Dublin din cauză că mama sa murise. În iunie 1904, a întâlnit-o pe Nora Barnacle care i-a devenit parteneră şi soţie. Cinci ani mai târziu, după ce s-a împăcat cu Nora după o serie de probleme legate de fidelitatea ei, Joyce a deschis alături de aceasta, în decembrie 1909, primul cinematograf din Dublin, „Volta”. Totuşi, afacerea a dat rapid faliment, iar cinema-ul s-a închis în aprilie 1910.  

Joyce a fost de asemenea cântăreţ la pian. Tatăl său fusese tenor, iar fiul său şi-a dorit pentru un timp să urmeze aceeaşi carieră, după cum scrie musicalgeography.org. Mai mult, se pare că Joyce spunea adesea că muzica ar fi fost vocaţia lui alternativă dacă nu ar fi funcţionat cu scrisul. 

3. Curator de fluturi

                                                                                  Vladimir Nabokov, după fluturi (foto: biblioklept.org)
Nabokov a scris celebra „Lolita” în timp ce a călătorit în Statele Unite pentru „o vânătoare de fluturi”, călătorie pe care o făcea anual pentru a colecta fluturi noi. În cele din urmă, în 1940, Nabokov s-a mutat în Statele Unite unde a devenit curatorul secţiunii dedicate fluturilor în cadrul Muzeului de Zoologie Comparată de la Universitatea Harvard. Aici, celebrul scriitor petrecea chiar şi 14 ore pe zi, iar la început a lucrat ca voluntar, fără să primească salariu, după cum scrie nabokov.museums.spbu.ru.

4. Cel mai prost poştaş

Înainte de a deveni un renumit scriitor, William Faulkner a lucrat ca poştaş la Universitatea din Mississippi. Totuşi, acesta nu îşi lua munca în serios. Se pare că deschidea oficiul poştal în zilele în care dorea, ţinându-l închis când mergea la vânătoare sau ca să joace golf. Păstra timp de mai multe zile revistele care îi plăceau pentru ca prietenii lui să le poată citi şi ei. De asemenea, îşi angaja unii prieteni cu jumătate de normă pentru a avea cu cine să joace bridge, după cum informează planetpeschel.com.

Faulkner (foto: dreapta) a lucrat la poştă timp de trei ani, iar când a devenit clar că nu mai este dorit, viitorul scriitor a demisionat. 

„Atâta timp cât trăiesc în cadrul sistemului capitalist, mă aştept ca viaţa mea să fie influenţată de cerinţele oamenilor cu bani. Dar o să fiu blestemat dacă îmi propun să stau la semnul şi la apelul fiecărui ticălos ambulant care are doi cenţi să investească într-un timbru poştal. Aceasta, domnule, este demisia mea”, scria Faulkner în demisa lui, redată de acelaşi site. 

5. Pirat de stridii

Cunoscut mai ales pentru celebrul roman „Colţ alb”, Jack London a avut o viaţă plină de aventuri. Acesta a început să lucreze încă de la vârsta de zece ani când vindea ziare în stradă. A mai lucrat de asemenea, într-o fabrică de conserve şi a spălat geamuri. 

La vârsta de 16 ani, London era un adevărat aventurier: s-a alăturat unor răufamaţi, devenind un pirat al stridiilor. Acesta fura de la fermele de stridii din golful San Francisco pentru a le vinde într-o piaţă din Oakland. Aventura a durat până când barca sa, Razzle-Dazzle, a fost avariată. 

În 1893, viitorul scriitor devine marinar pe un vas de vânătoare de foci care ajunge până pe coastele Japoniei. În urma acestei experienţe va scrie prima lui povestire, „Taifun în largul coastei Japoniei”.

 

 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat