Tinerii scriitori analizează cărţile "la modă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

de lecturile din copilărie, "Cireşarii" şi Ionel Teodoreanu fiind catalizatorii care i-au indus ideea că ar putea deveni, cândva, romancier. Autorul controversatului volum "69" nu investeşte

de lecturile din copilărie, "Cireşarii" şi Ionel Teodoreanu fiind catalizatorii care i-au indus ideea că ar putea deveni, cândva, romancier. Autorul controversatului volum "69" nu investeşte foarte mult în cărţi, preferând să le împrumute de la prieteni şi să percuteze la oferta anticariatelor. Citeşte între două şi zece pe lună. "Depinde cât de mult vine cotidianul peste mine", spune el. Poetul Răzvan ţupa mărturiseşte că a fost influenţat de cărţile poliţiste. În fiecare lună, cumpără, în medie, volume în valoare totală de 300.000 de lei, trecând foarte rar pragul de milionului.

Cărţi "la modă"
Claudiu Komartin spune că, "în general, prozatori occidentali sunt la mare modă acum: Palahniuk, Houellebecq sau McEwan, dar şi ruşii Sorokin, Makanin, Erofeev. În plus, Salinger, Vonnegut, Nabokov, Cortazar şi Gombrowicz sunt repere indiscutabile. De la noi, se discută despre Cărtărescu, Radu Aldulescu, Lungu, Chiva sau Ioana Bradea". "Dacă sunt la modă, se schimbă mereu", spune Răzvan ţupa. "Am primit acum un mic roman de Victor Pelevin,
Generaţia P
. Zilele trecute mă interesau mai mult romancierii foarte tineri care în Rusia sau în Polonia scriu în ultimii ani cam despre aceleaşi lucruri". Ionuţ Chiva îl nominalizează pe Michel Houellebecq, pentru că îşi regăseşte propriile convingeri în cărţile acestuia. "Autorul francez spune că viaţa e
naşpa
, imposibil de trăit şi că te plictiseşti. E ceea ce cred şi eu", spune Chiva.

Recomandări: o carte veche, una nouă
Claudiu Komartin recomandă "Platforma" lui M. Houellebecq, "una dintre cele mai puternice şi mai pregnante lecturi avute vreodată. Este o critică inteligentă, cinic-rafinată, într-un limbaj frust, a obsesiilor civilizaţiei actuale, punând în discuţie alienarea şi criza sexualităţii occidentale, dintr-o perspectivă rece şi pesimistă, foarte potrivită felului meu de a gândi lumea actuală. Dintre
clasici
, evlavia mea se-ndreaptă spre Rimbaud, Kafka, Trakl şi Camus". Răzvan ţupa consideră că trebuie să citim cartea de debut "Arta scalpării" de T.S.Khasis. "Este o carte de poezie care îşi asumă multe dintre rigorile artei scrisului, afirmate în dezbaterile din ultimii ani de la noi şi care iese în evidenţă prin vitalitatea fragmentelor de real alese. Dintre cărţile vechi, dacă mi-aş recomanda mie, mi-aş alege
Divina Comedie
a lui Dante (în traducerea Etei Boeriu), dacă ar fi un prieten, i-aş alege fără nicio ezitare
Meditaţiile în imponderabilitate
, ediţia românească din poemele lui Frank O'Hara (tradus de St. Stoenescu şi Constantin Abăluţă)". Ionuţ Chiva recomandă "Extinderea domeniului luptei", un bun manual de atitudine, scris de Houellebecq şi "De veghe în lanul de secară", capodopera lui J.D. Salinger.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort