Steaua şi emoţia lui Rebengiuc. Actorul a fost ovaţionat la decernarea stelei de pe Aleea Celebrităţilor de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Rebengiuc, aplaudat pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu             FOTO: Ruxandra Predescu

Victor Rebengiuc a fost vizibil emoţionat pe Aleea Celebrităţilor de la Sibiu, după decernarea stelei, sâmbătă seară, când a fost îndelung aplaudat şi ovaţionat de publicul prezent la eveniment. "În primul rând, Victor Rebengiuc reprezintă un carater şi o conştiinţă", a spus directorul Constantin Chiriac. La eveniment, au fost prezente numeroase oficialităţi: ministrul Culturii Corina Şuteu şi preşedintele ICR Radu Boroianu.

Cu o zi înainte de finalul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS -10-19 iunie), la Sibiu au fost decernate stele pe Aleea Celebrităţilor următorilor artişti:

Alvis Hermanis - regizor
Christoph Marthaler - regizor
Evgeny Mironov - actor
Thomas Ostermeier - regizor
Luk Perceval - regizor
Victor Rebengiuc - actor
Tim Robbins - actor, scenarist şi regizor

Victor Rebengiuc a fost vizibil emoţionat, după decernarea stelei, sâmbătă seară, când a fost îndelung aplaudat şi ovaţionat de publicul prezent la eveniment.

"În primul rând Victor Rebengiuc reprezintă un caracter şi o conştiinţă", a spus directorul Constantin Chiriac.  

Actorul a jucat, în festival, în spectacolul "Marmură", regizat de Yury Kordonsky la Bulandra, unde l-a avut partener în distribuţie pe Marian Râlea.

În public, au fost prezenţi şi Mariana Mihuţ, alături de Marina Constantinescu. La eveniment, au fost prezente şi numeroase oficialităţi: ministrul Culturii Corina Şuteu (foto) şi preşedintele ICR Radu Boroianu. 

Aleea Celebrităţilor

De-a lungul timpului, oraşul Sibiu a fost martorul ontribuţiei extraordinare aduse de numeroase personalităţi culturale şi artistice, care au poposit în cele 23 de ediţii de festival. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii.
Deşi este inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu are propria personalitate  şi unicitate.

Este, de asemenea, un punct de atracţie turistică, în singurul oraş din România cu trei stele în Ghidul verde Michelin. Aleea Celebrităţilor este situată între primul şi al doilea zid de apărare pe o alee pietonală, ce uneşte primul teatru construit pe teritoriul României la 1788 cu “Cazarma 90”, unde va fi construit viitorul teatru. Între trecut şi viitor s-a născut această Alee a Celebrităţilor, unde în fiecare an vor fi adăugate nume importante din lumea teatrului, a dansului, a artelor spectacolului.

Din anul 2013 se desfăşoară cu succes şi Gala Celebrităţilor în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Evenimentul urmăreşte să marcheze în mod semnificativ întregul parcurs al festivalului. Gala aduce pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor şi se constituie într-o recunoaştere publică a meritelor celor mai importanţi aritişti ce au contribuit la dezvoltarea festivalului de la Sibiu. De asemenea, celebrează activitatea profesională a unui actor şi a unui regizor, prin Premiile Virgil Flonda şi Iulian Vişa.

De la inaugurarea acestui proiect, acum 3 ani, au mai fost acordate 18 stele:

Ariane Mnouchkine – regizor (2013)Declan Donnellan – regizor (2013)
Eugenio Barba – regizor (2013)
George Banu – om de teatru (2013)
Nakamura Kanzaburo XVIII – actor Kabuki (2013)
Silviu Purcărete – regizor (2013)
Gigi Căciuleanu – coregraf (2014)
Krystian Lupa – regizor (2014)
Lev Dodin – regizor (2014)
Martin Hochmeister - fondatorul primului teatru de pe actualul teritoiu al României, Turnul Gros (2014)
Peter Brook – regizor (2014)
Peter Stein – regizor (2014)
Radu Stanca - poet, dramaturg şi regizor (2014)
Klaus Maria Brandauer - actor, regizor de film (2015)
Eimuntas Nekrošius - regizor (2015)
Joël Pommerat -dramaturg, regizor (2015)
Neil LaBute - regizor, scenarist si dramaturg (2015)
Kazuyoshi Kushida - dramaturg, regizor si actor (2015)

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort