Peste 1.400 de filme înscrise la NexT Film Festival 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Next Film Festival se bucură de un succes tot mai mare

Un număr de 1.411 filme din 75 de ţări, însumând 21.365 de ore, au fost înscrise în vederea participării în competiţia celei de-a zecea ediţii a NexT International Film Festival, care va avea loc în perioada 5 - 11 aprilie 2016, la Bucureşti.

Selecţia ediţiei aniversare a festivalului va fi anunţată la începutul anului 2016. Juriul NexT International Film Festival 2016 va acorda şase premii cu o valoare totală de 5.000 de euro, sărbătorind inovaţia şi creativitatea, potrivit organizatorilor evenimentului.

Astfel, vor fi acordate trofeul NexT, în valoare de 2.000 de euro, premiul "Cristian Nemescu" pentru cea mai bună regie - 1.000 de euro, premiul "Andrei Toncu" pentru cel mai bun sunet - 1.000 de euro, premiul pentru cel mai bun film românesc - 1.000 de euro, premiul publicului pentru film străin şi premiul publicului pentru film românesc.

Cu o selecţie care reuneşte peste 100 de scurtmetraje în fiecare an, prezentate în cele două secţiuni competiţionale şi numeroase programe speciale, NexT este unul dintre festivalurile eclectice din peisajul cinematografic românesc.

Festivalul, iniţiat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a inginerului de sunet Andrei Toncu, decedaţi într-un accident de maşină în 2006, are menirea de a descoperi şi susţine talente internaţionale ale filmului, promovându-le pe plan local, naţional şi internaţional.

Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT, o organizaţie neguvernamentală fondată în 2006, a cărei misiune este de a descoperi şi de a sprijini cineaştii talentaţi aflaţi la începutul carierei şi de a promova filmele de autor şi cinematografia ca artă.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online