Oskar Pastior, „vinovatul fără vină“

Dosarele de la CNSAS, care atestă semnarea unui acord cu Securitatea, nu conțin delațiuni. Înainte de venirea la București a scriitoarei Herta Müller, laureată în 2009 cu premiul Nobel și apropiată a poetului, intelectualii analizează cazul Pastior.

Dezvăluirea angajamentului lui Oskar Pastior cu Securitatea a generat reacţii în rândul intelectualilor şi jurnaliştilor români, opiniile balansând între analiza unei „vinovăţii" a poetului şi felul în care o colaborare cu Securitatea poate schimba perspectiva asupra operei sale.

Oskar Pastior, născut în 1927 la Sibiu şi decedat în 2006 la Frankfurt, a semnat un acord de colaborare cu Securitatea în 1961, această dezvăluire fiind pe larg comentată în presa germană la sfârşitul săptămânii trecute.

Paralelă cu Günter Grass

Documentele pe care presa germană le-a dezvăluit nu conţin însă note informative pe care poetul le‑ar fi dat Securităţii sub numele de cod
Stein Otto. Vestea a venit „ca o palmă" pentru buna sa prietenă, laureata cu Nobel Herta Müller, scriitoare de origine română. Ea pune semnarea acordului cu Securitatea, care s-a terminat în 1968, odată cu emigrarea lui Oskar Pastior în Occident, şi pe seama unui amănunt autobiografic: homosexualitatea lui era un motiv pentru care putea fi arestat în orice moment.

„Nu mi‑l pot închipui ca pe un turnător zelos - pentru el asta era calvar curat", povesteşte scriitoarea (căreia Pastior nu i-a vorbit niciodată despre angajamentul cu Securitatea), într-un interviu acordat cotidianului „Frankfurter Allgemeine Zeitung".

Citeşte aici interviul Hertei Muller din cotidianul „Frankfurter Allgemeine Zeitung"

Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, nuanţează eventualitatea unei sentinţe publice asupra lui Pastior: „Problema gravă este că ne va fi mereu extrem de greu să tragem linia de demarcaţie între oameni aduşi, într-un moment al vieţii lor, la disperare - ca Pastior  -   şi cei care au păşit pe drumul angajamentului şi al turnătoriei cu inima uşoară sau chiar cu pasiune", afirmă Liiceanu într-o scrisoare deschisă, adăugând că „ceea ce s-a întâmplat cu Pastior nu face decât să arate încă o dată ce monstruozitate istorică ne-a fost dat să trăim".

Jurnalista Rodica Binder de la „Deutsche Welle" vede o dublă-cheie a impactului dezvăluirii: pe de o parte caracterul obiectiv al acesteia - investigarea arhivelor CNSAS şi o recuperare a trecutului, pe de alta, o puternică şi destabilizantă încărcătură emoţională. „Şocul este cu atât mai puternic, cu cât dezvăluirile implică persoane pentru care am fi băgat mâna în foc că nu au colaborat în vreun fel cu Securitatea", a declarat jurnalista pentru „Adevărul".

„Într-una dintre însemnările sale, citată şi în presa germană, Oskar Pastior se referea la a fi vinovat fără vină", a mai precizat Rodica Binder, care l-a şi cunoscut pe poet.  Despre tăcerea acestuia, Binder afirmă: „E greu să dai o explicaţie de ce a tăcut, la fel cum e greu să spunem, deşi situaţia e cu totul alta, de ce Günter Grass, care se bucură şi de o autoritate morală, a ascuns atâta amar de vreme faptul că a făcut parte în tinereţe din trupele SS".

 „Criteriile estetice nu sunt şi cele morale"

Corina Bernic, unul dintre traducătorii primei antologii din opera lui Pastior „Jaluzele deschise, jaluzele închise", care va apărea săptămâna aceasta la Editura Art, crede că Oskar Pastior nu trebuie etichetat ca „informator al Securităţii", afirmând că „din actele lui reiese că nu a fost util Securităţii". Opera poetului nu poate fi umbrită de angajamentul cu Securitatea, consideră şi Gabriel H. Decuble, editorul antologiei.

El explică pentru „Adevărul": „A considera Securitatea revelatorul suprem pentru valoarea unui autor mi se pare a fi o greşeală istorică, când ştim prea bine că rolul principal al poliţiei politice era să compromită tocmai prin astfel de «atingeri». Nu trebuie confundate criteriile: cel estetic cu cel moral". 

Cartea lagărului

Cel mai recent roman al Hertei Müller, „Leagănul respiraţiei", este inspirat de experienţa lui Oskar Pastior, care de la vârsta de 17 ani a fost deportat în URSS, între 1945 şi 1949. „A vrut să mă ajute cu amintirile lui. Ne-am întâlnit regulat, el povestea şi eu notam. Curând însă a apărut şi dorinţa să scriem împreună cartea", povesteşte Müller în finalul cărţii, tradusă de  Alexandru Al. Şahighian şi editată de Humanitas Fiction. 

„După moartea sa (n.r. anul 2006) am fost ca paralizată. (...) Abia după un an m-am decis cu greu să mă despart de «noi» şi să scriu singură un roman", precizează Müller.

"Nu mi-l pot închipui pe Pastior ca pe un turnător zelos - pentru el asta era calvar curat."
Herta Müller
scriitoare

"A vrut să mă ajute cu amintirile lui din lagăr. Ne-am întâlnit regulat, el povestea şi eu notam."
Herta Müller
scriitoare