Noul președinte al Academiei Române este cel care a dat verdictul de plagiat în cazul lui Victor Ponta: „Copy-paste”
0Academicianul Marius Andruh, unul dintre cei mai respectați chimiști români ai ultimelor decenii, a fost ales marți, 7 aprilie, în fruntea Academiei Române, după ce a obținut 84 de voturi „pentru” din cele 157 exprimate în turul al doilea de scrutin. Andruh este și vocea care a confirmat plagiatul lui Victor Ponta, în 2012.
Alegerea sa marchează un moment important pentru cea mai prestigioasă instituție de cultură și știință din România.
Formare și începuturi academice
Marius Andruh s-a născut la 15 iulie 1954, în comuna Smeeni, județul Buzău. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău în 1973, iar ulterior a urmat Facultatea de Chimie a Universității din București, specializarea Chimie anorganică, pe care a finalizat-o în 1979.
În 1988 și-a obținut doctoratul în chimie, sub coordonarea reputatei cercetătoare Maria Brezeanu, iar în anii următori și-a continuat formarea prin stagii postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, ca bursier Alexander von Humboldt (1992–1993), potrivit Wikipedia.
Carieră profesională și activitate didactică
În primii ani după absolvire, Andruh a lucrat în producție și cercetare: trei ani la IPRS-Băneasa (1979–1982) și doi ani la Institutul de Chimie Fizică din București.
Din 1984 a intrat în mediul universitar, în cadrul Catedrei de Chimie Anorganică a Universității din București. A devenit profesor în 1996, iar între 2003 și 2019 a condus catedra. A predat și în străinătate, fiind profesor asociat la Universitatea Québec din Montréal (1994–1996) și visiting professor la numeroase universități europene și internaționale, de la Bordeaux și Strasbourg până la Manchester, Jena, Valencia sau Rio de Janeiro.
Este coautor al unor manuale de chimie pentru gimnaziu și liceu, folosite de generații întregi de elevi.
Contribuții științifice remarcabile
Marius Andruh este considerat un pionier în domeniul chimiei combinațiilor complexe polinucleare și al chimiei supramoleculare. Printre direcțiile sale de cercetare se numără: arhitecturi supramoleculare și inginerie cristalină, magnetism molecular, combinații complexe hetero-polinucleare 3d–4f, materiale moleculare luminescente, sisteme cu trei purtători de spin diferiți
A elaborat strategii originale pentru obținerea polimerilor de coordinare și a descris noi tipologii structurale. Împreună cu echipa sa, a sintetizat primii nano-magneți moleculari monodimensionali cu trei ioni metalici diferiți.
Laboratorul său a făcut parte din rețeaua europeană de excelență MAGMANet, iar Andruh a fost membru în Board of Directors al Institutului European de Magnetism Molecular.
Cu peste 325 de articole științifice, cinci capitole de carte și peste 10.000 de citări, este unul dintre cei mai influenți chimiști români contemporani (h-index: 51–56, în funcție de baza de date).
Rolul în Academia Română
Membru titular al Academiei Române din 2009, Marius Andruh a ocupat funcția de vicepreședinte al instituției din 2022 și este președintele Secției de Științe Chimice. În 2021 a devenit directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu”.
Alegerea sa ca președinte al Academiei Române confirmă prestigiul său în mediul academic și științific, dar și încrederea comunității academice în capacitatea sa de a conduce instituția într-o perioadă în care cercetarea și educația au nevoie de vizibilitate și sprijin.
Plagiatul lui Ponta l-a adus în mijlocul unui scandal
Dincolo de prestigiul său academic, Marius Andruh a intrat în atenția publicului larg în iunie 2012, când, în calitate de președinte al Consiliului General al CNATDCU, a anunțat verdictul privind teza de doctorat a premierului de atunci, Victor Ponta, potrivit Edupedu
„Este plagiatul de tip copy‑paste”, declara Andruh la acel moment, subliniind că analiza a fost realizată „pagină cu pagină”, cu rigoare profesională, fără a evalua contribuțiile originale ale candidatului, aspect care nu intra în atribuțiile comisiei.
O lună mai târziu, în iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București – condusă atunci de rectorul Mircea Dumitru, astăzi vicepreședinte al Academiei Române și contracandidat al lui Andruh la alegerile pentru președinția instituției – a confirmat concluzia de plagiat.
În 2016, titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost retras, însă decizia a fost anulată în 2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Curtea Constituțională a limitat atribuțiile CNATDCU în evaluarea tezelor de doctorat.
În 2017 și-a dat demisia de la CNATDCU, după ce Ministrul Educaţiei a făcut schimbări la nivelul instituţiei
În 2017, Marius Andruh a anunţat că şi-a dat demisia din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), după ce Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei de atunci, a schimbat structura Consiliului General al CNATDCU, dar şi a comisiilor din cadrul instituţiei.
Academicianul preciza că nu pleacă doar din funcţia de preşedinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), ci de tot din instituţie.