Maestrul Mircea Andreescu revine în lumina reflectoarelor într-un nou spectacol de teatru, pus în scenă la Sala Mare ARCUB

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai nouă montare pe scena ARCUB, piesa multipremiată de teatru contemporan „Nunzio” va fi prezentată publicului bucureştean, pe 30 octombrie, la Sala Mare din Strada Lipscani 84-90, de la ora 19:00.

Pus în scenă de regizoarea Alina Hiristea, în interpretarea actorilor Mircea Andreescu şi Ion Grosu, spectacolul Nunzio este o poveste contemporană ce explorează un subiect de actualitate, cel al empatiei şi al solidarităţii umane, cu trimitere la realitatea esenţială, la ceea ce este dincolo de percepţiile lumeşti.

Un spectacol tonic despre un ucigaş plătit, un hit-man (Ion Grosu) îmblânzit şi vindecat de frustrare şi ură de către un bătrân naiv până la tragi-comic, un homeless (Mircea Andreescu), Nunzio exprimă puterea noastră de a-i vindeca pe ceilalţi, prin propriul exemplu, prin candoare, discreţie şi acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi. Nunzio ne aminteşte de marea forţă a compasiunii umane ascunsă într-un bătrân încercat de viaţă ce nu şi-a pierdut copilăria, exprimată într-un mod neo-cehovian, un nou Cehov de care teatrul actual are atâta nevoie.

Prima piesă scrisă de actorul şi autorul italian Spiro Scimone, Nunzio a fost distinsă cu titlul „Autori Noi” în anul 1994 şi cu Medalia de Aur pentru dramaturgie în 1995, din partea Institutului Italian de Dramă (I.D.I.).

Scrisă în dialectul messinez, Nunzio introduce un nou limbaj teatral şi cucereşte publicul şi critica din lumea întreagă. Textul lui Spiro Scimone a fost tradus în limba română de Eva Simon, în cadrul proiectului internaţional de promovare a dramaturgiei contemporane „Fabula Mundi. Playwriting Europe”, realizat în 2012 de către Teatrul Odeon.

În montarea de la ARCUB, în regia Alinei Hiristea, Nunzio pune accent pe tragi-comicul situaţiilor prin tuşe tragice contracarate de pusee de ludic, care apar precum plantele prin crăpăturile din asfalt, cu o vitalitate uimitoare, la ambele personaje.

Solidaritatea umană încă există. Omul rătăcit, tulburat, traumatizat, care ajunge să fie agresiv, ca reacţie la răul lumii, poate fi ajutat să se întoarcă la umanitatea pierdută, la acel tânăr curat, care îşi dorea să trăiască frumos. Este un cutremur interior şi o renaştere, o reconstrucţie interioară, din temeliile fiinţei. […] Omul simplu are resorturi interioare nebănuite,” declara regizoarea Alina Hiristea despre ideea spectacolului Nunzio.

Alina Hiristea a studiat regie teatru cu Cătălina Buzoianu la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi a regizat peste 50 de spectacole de teatru. Din repertoriul regizoarei de teatru fac parte titluri precum „Bună seara, domnule Wilde” după Oscar Wilde, „Inima Reginei Maria”, dar şi spectacolele shakespeariene „Hamlet”, montat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, şi „Furtuna”, la Teatrul Gong din Sibiu – producţii pentru care a primit Trofeul Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova în 2010, respectiv 2016.

Printre cele mai recente proiecte ale sale, în calitate de coordonator artistic al  programului Teatrului Poesis, distins recent cu Premiul special UNITER, se numără Călătoria lui Dante, o montare după Divina Comedie de Dante Alighieri, în interpretarea actorului Emil Boroghină, care marchează 700 de ani de la moartea lui Dante.

Printre teatrele cu care a colaborat se numără Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov şi Teatrul Nottara.

Nunzio de Spiro Scimone, traducerea Eva Simon

Cu: Mircea Andreescu, Ion Grosu;

Regia şi ilustraţia muzicală: Alina Hiristea;

Scenografie, concept video şi filmări: Cristian Negoescu.

Biletele au fost puse în vânzare la preţuri variabile în funcţie de categoria de loc şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro.

Preţuri bilete:

Cat.I – 50 lei;

Cat.II – 35 lei.

IMPORTANT! Conform noilor reglementări privind măsurile aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, organizarea spectacolului de teatru poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

Mai multe pentru tine:
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Dieta celei mai în vârstă câștigătoare a unui concurs de Miss. Cum de arată atât de bine la 60 de ani | VIDEO
Apropiat al lui Geoană, despre declarațiile lui Ciolacu la adresa adjunctului NATO: „De ce să nu moară și capra vecinului”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
Marcel Ciolacu îl susţine pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general NATO ca cetăţean. Nu ca premier, nici ca preşedinte PSD
Putin, probabil, nu a ordonat uciderea lui Navalnîi, au estimat serviciile secrete americane
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Povestea Kibuțului, hub-ul gastronomic și cultural de la Gărâna. Un mic restaurant, în finala Destinației Anului 2024 FOTO