„Inimi cicatrizate“, din 3 noiembrie în librării şi din 18 noiembrie în cinematografe VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediţie specială a romanului ”Inimi cicatrizate”.

Este pentru prima dată când M. Blecher semnează şi ilustraţia copertei cărţii sale, un desen în tuş negru şi roşu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afişului filmului.

În M. Blecher suferinţa autentică întâlneşte curajul de a experimenta al avangardei literare, cu un stil uneori greu de clasat pentru critică, aflat la graniţa sensibilă între autobiografie şi reverie.

Un bolnav care nu se martirizează, singurul autor care a jucat, aşa cum singur o spune, „până la ultimele jetoane“, Blecher a devenit subiect de reflecţie în jurnalele altor scriitori ai generaţiei lui. „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail Sebastian)

Atu-ul lui literar este chiar felul în care îşi priveşte propria viaţă. „Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana Pârvulescu)

Editura Humanitas şi echipa filmului „Inimi cicatrizate” vă invită sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.00, la târgul de carte Gaudeamus, la o discuţie despre Max Blecher şi adaptarea cinematografică a operei lui literare la care va participa regizorul Radu Jude.

Volumul „Inimi cicatrizate” este disponibil din 3 noiembrie online şi în librăriile din ţară.

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” a câştigat Premiul Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno dar şi o Menţiune Specială în cadrul Haifa International Film Festival.

Acţiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate” este o producţie Hi Film în co-producţie cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveţia), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Şirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu. Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociaţi Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Radu Jude a câştigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producţia românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști