FOTO Spectatorii Teatrului Metropolis au urcat pe scenă, la cinci ani de la înfiinţarea instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, şi-a invitat aseară spectatorii, de la ora 18.30, la „Gala Metropolis 5 ani!", dedicată exclusiv spectatorilor fondatori.

În cadrul galei aniversare spectatorii au fost cei aflaţi  în centrul atenţiei şi au avut parte de momente speciale, încărcate emoţional.

Călăuziţi muzical de către A.G. Weinberger şi premiaţi de către Iulia Vântur şi Lucian Ghimisi (dar şi multe alte nume marcante ale scenei româneşti), invitaţii s-au remarcat prin voioşie, emoţii, dar şi pasiune pentru artă. De la anecdote până la mulâumiri, de la cuvinte de laudă, până la mici sugestii, toate cuvintele adresate de către premianţi au răsunat puternic în frumoasa sală a teatrului Metropolis.

La sfârşit, domnul George Ivaşcu - directorul teatrului – s-a adresat din postura de om: omul George Ivaşcu care se bucura de prezenţa spectatorilor, omul care a muncit pentru teatrul pe scena căruia joacă. Cuvintele sale au mers la inima spectatorilor şi au dat încă o dată de înţeles că arta frumoasă se face cu oameni pasionaţi.

Gala de 5 ani a fost organizată prin eforturile unui colectiv dedicat şi pasionat de artă şi frumos, cel al teatrului Metropolis şi a sărbătorit regele; regele public.

„Viaţa scenei reflectă scena vieţii. Dincolo de poveşti şi de întâlnirea minunată, în sala de spectacol se întâmplă un schimb fabulos de energii din scenă în sală şi din sală spre scenă, de care noi actorii suntem iremediabil dependenţi şi îndrăgostiţi",  a spus George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Ivaşcu este de părere că emoţiile actorului dinaintea fiecărei reprezentaţii se datorează prezenţei publicului în sală. „Am tot vorbit de-a lungul timpului despre nevoia organică de public, despre supravieţuire prin spectatori iar acum a venit momentul să le strângem mâna, să-i vedem şi să le mulţumim pentru tot ceea ce înseamnă pentru noi. Luna aceasta Teatrul Metropolis a împlinit cinci ani, fapt pentru care ne-am dat întâlnire la Metropolis cu spectatorii fondatori pe care îi respectăm şi îi iubim necondiţionat", a explicat George Ivaşcu.

Organizatorii consideră că nu e puţin lucru să fii contemporan cu naşterea unui teatru.

Sunt oameni care au înţeles importanţa de a participa prin prezenţa lor la construirea unui Teatru, la construirea a ceea ce înseamnă imaginea Teatrului Metropolis. Sunt oameni care au trăit momente importante pe această scenă. Unii şi-au declarat dragostea în faţa publicului şi a actorilor, alţii n-au ratat niciun spectacol din repertoriu, aratând că poţi fi activ la 90 de ani la fel ca şi la zece ani. Sunt oameni care şi-au schimbat destinul alegând drumul actoriei.

„Pentru toţi aceşti minunaţi oameni, am ales ca la aniversarea celor cinci ani de viaţă să-i invităm pe scena Teatrului Metropolis pentru a-i aplauda şi pentru a-i premia. De data aceasta, artiştii sunt cei care se înclină în faţa spectatorilor, recompensându-i pentru fidelitate şi pentru dragostea cu care au răspuns de fiecare dată", spun organizatorii. În cadrul Galei, spectatorii au primit premii surpriză oferite de salonul de frumuseţe Cinnamon Beauty Salon, iar la finalul spectacolului au fost invitaţi la un cocktail.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură