Festival de filme româneşti la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scevenţă din Aferim, care va fi proiectat la Paris

Le Paris du Cinéma Roumain revine la Paris pentru cea de-a opta ediţie, care se desfăşoară anul acesta sub semnul solidarităţii şi al celebrării valorilor şi aspiraţiilor care unesc : diversitatea culturală şi pasiunea pentru cinema.

Festivalul va avea loc în perioada 10-15 decembrie şi propune publicului francez o selecţie de filme aflate în topul preferinţelor publicului sau al criticilor de film şi care demonstrează că această cinematografie este într-o continuă vervă creativă. Specificul acestei ediţii : filme recente şi foarte recente! Astfel, timp de o săptămână, festivalul propune proiecţii de film, dezbateri şi întâlniri cu jurnalişti, actori, realizatori şi alţi specialişti din domeniu. Printre invitaţii pe care publicul parizian îi va putea întâlni cu această ocazie se află şi criticul şi istoricul de cinema Cristian Tudor Popescu.

Printre filmele care vor fi proiectate se numără : Aferim (Radu Jude), una dintre cele mai originale şi mai apreciate producţii ale acestui an cinematografic românesc, De ce eu? (Tudor Giurgiu), o dramă despre injustiţia justiţiei, inspirată dintr-un caz real, Muntele Magic (Anca Damian), documentar de animaţie premiat în multe festivaluri internaţionale, Selfie (de Cristina Iacob), o comedie despre cum iubeşte şi trăieşte generaţia selfie, Toto şi surorile lui (Alexander Nanau), nominalizat în categoria Cel mai bun film documentar la European Films Awards, sau Poziţia copilului (Călin Peter Netzer), căştigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin. În seara de deschidere a festivalului va avea loc premiera în Franţa a filmului Cripta (de Cornel Gheorghiţă), în prezenţa actorului principal, Serge Riaboukine, şi a echipei filmului.

Le Paris du Cinéma Roumain este găzduit de Luminor Hôtel de Ville, partener al festivalului încă de la prima ediţie. Această sală dedicată cinematografului de artă este situată într-unul dintre cele mai fermecătoare cartiere ale Parisului, le Marais, chiar în inima oraşului.
Pe 10 decembrie va avea loc şi o proiecţie specială a ultimului film al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, la cinema Reflet Médicis.

Acest festival este organizat de Institutul Cultural Român la Paris şi de Asociaţia Mimesis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România şi al mai multor institituţii şi organizaţii franceze si române.
 

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă